x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Luati aminte! - Pusculita magistratilor

Luati aminte! - Pusculita magistratilor

de Adrian Mogos    |    20 Dec 2006   •   00:00

In timp ce o procuroare se chinuieste sa se dezica de conducerea puternic politizata a unei firme la care are actiuni, unii colegi nu prea deslusesc tainele completarii unei simple declaratii.

Click pt a mari imaginea
DOCUMENT. Procurorul Popeneciu a semnat un act ilizibil
In timp ce o procuroare se chinuieste sa se dezica de conducerea puternic politizata a unei firme la care are actiuni, unii colegi nu prea deslusesc tainele completarii unei simple declaratii.

Procurorul Dan Dragomirescu isi ridica salariul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu si, pe langa salariu, mai are si actiuni de aproape un miliard la o firma a carui nume nu poate fi descifrat. In schimb, firma stim sigur ca este manageriata de sotia magistratului. De fapt, nu este clar ce este cu acesti bani, deoarece este completat cu indicele 3, adica fonduri de investitii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare. Ca o completare, terenul din Selimbar pe care il are procurorul face parte din categoria asterisc. Veronica Hurjui, procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Suceava, nu are nimic, nici macar salariu, dar are o pasiune pentru pamant, cei 20 de acri cumparati in 2002 si 2004 sunt tot ce detine. Este interesant din ce i-a cumparat, deoarece la rubrica salariu gasim un falnic nimic.

SI DA-I, SI LUPTA... Nu acelasi lucru se poate spune despre Aristita Floroiu, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, care are si un sot, Ionut Popa, ce poarta uniforma de politist. Investitiile financiare ale Aristitei Floroiu fac pui la Luxten Lighting, dansa facand parte dintre cei 23 de asociati tip lista, care impreuna au aproape 5% din firma. Luxten este o firma cu puternice legaturi in tot spectrul politic si campioana nationala la licitatii publice, fiind preferata presedintelui Basescu, a ministrului de Interne, Vasile Blaga, a fostului director al Electrica, Lucian Boghiu, cercetat pentru luare de mita, dar si a lui Dan Ioan Popescu. Procuroarea sustine altceva: "Eu sunt parte dintre acei multi asociati care au beneficiat de acele certificate. N-ar fi mai bine sa va deplasati la sediul parchetului, decat la telefon? De unde am eu certitudinea ca sunteti cine sunteti si nu sunteti un inculpat de-al meu din boxa care sa ma sicaneze. Nu stiu legaturile politice ale acestei firme, nu vreau sa fiu implicata. Eu sunt magistrat si nu am de ce sa ma combin cu nuante politice. O sa verific situatia si voi lua masurile care se impun conform statului meu. Semnalul acesta de alarma imi prinde bine. Nu cred ca am ramas un numar limitat de persoane care sa avem aceste beneficii". La putin timp, procuroarea a revenit: "M-am interesat la actionariat si suntem peste o mie. Depinde cum ati interpretat datele de la Registrul Comertului. E o greseala de interpretare a dumneavostra. Probabil ca sunteti tanar. Eu ma dezic clar de aceasta conducere, nu stiu ce s-a predat la Registrul Comertului. E vorba de o eroare".

DATORII. Ioan Muresan inspecteaza procurorii din raza de actiune a Curtii de Apel Targu-Mures. Ceea ce nu l-a impiedicat sa inspecteze si posibilitatea de a lua un credit ipotecar de 35.000 de dolari de la SC Contrascom Benta SA, firma unor foarte cunoscuti oameni de afaceri. Relatiile politice ale fratilor Benta i-au adus in postura de campioni de necontestat ai constructiilor ANL. Gheorghe Neacsua are teren si casa la Branesti, dar si o masina cu care merge la lucru, la Parchetul Pucioasa. In rest, cateva datorii, printre care si una de 1,5 milioane de lei vechi la Romtelecom. Este mai bine asa, decat sa ajungi, ca procuror, sa fii propria institutie care iti administreaza banii. Pe langa munca de anchetator, Ionel Popeneciu, de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Brasov, a reusit performanta de a-si depozita si administra ca institutie cei 33.000 de euro pe care i-a declarat. Acest detaliu este printre putinele informatii lizibile ale documentului.

NU RATATI! Mai sunt si procurori care iau bani pe imprumut de la firme conduse de indivizi cercetati pentru spalare de bani.

×
Subiecte în articol: observator