x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAI continuă căutările pilotului planorului dispărut

MAI continuă căutările pilotului planorului dispărut

14 Aug 2015   •   13:00
 MAI continuă căutările pilotului planorului dispărut

Ministerul Afacerilor Interne continuă şi vineri căutările pilotului planorului dispărut, fiind implicate 1.200 de forţe - pompieri, jandarmi montani, salvamontişti, poliţişti, militari, pădurari şi voluntari, inclusiv trei drone performante care efectuează acţiuni în opt judeţe.

Potrivit Biroului de presă al MAI, acţiunile de căutare vor fi închise atunci când vor fi acoperite toate zonele vizate din cele opt judeţe.

La acţiuni participă, de la începutul căutărilor, patru drone ale MAI, la care s-au alăturat în ultimele zile şi trei drone performante puse la dispoziţia salvatorilor de către voluntari.

Joi, Grupul Teamnet a anunţat că un avion fără pilot Hirrus participă la acţiunile autorităţilor de căutare a planorului dispărut pe 6 august. Avionul fără pilot Hirrus, ce utilizează tehnologia UAV (Unmanned Aerial Vehicles), a început activitatea de monitorizare pe 12 august, cu implicarea unei echipe de specialişti din cadrul companiei Teamnet.

În seara zilei de 6 august, în jurul orei 21,50, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a fost sesizat de ROMATSA despre faptul că un planor care a decolat în jurul orei 12,30 din zona Aerodromului Ghimbav nu a mai revenit la bază.

Din datele deţinute rezultă că la bordul aparatului de zbor se afla o singură persoană, un pilot în vârstă de 56 de ani, cu mare experienţă, şi care executa un zbor privat în zona Postăvarul.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: planor cautare cautari măi pilot