x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În mai se deschide circulația pe autostrada Curtea de Argeș-Pitești

În mai se deschide circulația pe autostrada Curtea de Argeș-Pitești

de Redacția Jurnalul    |    16 Apr 2025   •   10:47
În mai se deschide circulația pe autostrada Curtea de Argeș-Pitești
Sursa foto: Lucian Alecu

Circulația pe autostrada Curtea de Argeș-Pitești se deschide în luna mai, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Ministrul Transportruilor a făcut anunțul pe TikTok.

„În luna mai circulăm și de la Curtea de Argeș la Pitești pe A1”, a transmis Sorin Grindeanu.

Conform acestuia, se vor deschide circulației şi ultimii 14,65 kilometri ai Secțiunii 5 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti, în lungime de 30,35 km.

(sursa: Mediafax)

×