Un autoturism ce ar apartine adjunctului șefului de post de la Poliția Bistra ar fi fost incendiată de persoane necunoscute, la o nuntă ce a avut în Maramureșul Istoric.
în noaptea de sâmbata spre duminică, la ora 3.07, Detașamentul de Pompieri Sighetu Marmației, a fost solicitat să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit la un autoturism, la intrarea in localitatea Tisa dinspre Sighetu Marmației, potrivit actualmm.ro.
Autoturismul în cauză a fost distrus în proporţie de 40%. Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzelor producerii incendiului. Până acum, nu a fost identificat niciun suspect.
Se știe că în zona de graniță a României cu Ucraina, contrabanda cu țigări ucrainene este în floare și toate structurile M.A.I. luptă cu acest flagel, dar se pare că și contrabandiștii nu se lasă mai prejos.