x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mașini periculoase pentru trafic, în circulație. RAR anunță rezultatele unui control

Mașini periculoase pentru trafic, în circulație. RAR anunță rezultatele unui control

28 Mai 2021   •   10:52
Mașini periculoase pentru trafic, în circulație. RAR anunță rezultatele unui control

Peste 200 de mașini periculoase au găsit cei de la RAR în circulație, în urma unei razii de două zile, în șase județe din centrul țării.

Registrul Auto Român a suplimentat numărul de echipaje de Control Tehnic în Trafic în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Hunedoara și Sibiu, cu scopul de a identifica autovehiculele care, prin deficiențele tehnice pe care le au, pun în pericol siguranța traficului.

În zilele de 25 și 26 mai, în timpul controalelor efectuate împreună cu polițiștii rutieri, au fost verificate în trafic 380 de autovehicule.

Dintre acestea,190 prezentau deficiențe majore și/sau periculoase, iar 37 de autovehicule au fost încadrate în categoria „pericol iminent de accident”.

În plus, 10,54% prezentau neconformități în ceea ce privește emisiile poluante, iar 12 mașini au fost identificate cu ITP expirat sau anulat.

Talonul reținut în trafic de polițiștii rutieri poate fi redobândit în urma unei reinspectări tehnice care va certifica remedierea defecțiunilor constatate. Demersul este posibil la orice reprezentanță a Registrului Auto Român.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: rar