Autorităţile locale din comuna sălăjeană Zalha au adus în localitate un medic de familie arab, după 15 ani în care comuna nu a avut medic de familie
Autorităţile locale din comuna sălăjeană Zalha au adus în localitate un medic de familie arab, după 15 ani în care comuna nu a avut medic de familie. Primarul comunei Zalha, Ioan Miclea, a declarat, ieri, că a fost încheiat cu viitorul medic un contract care prevede că acestuia i se concesionează, pe o perioadă de 50 de ani cu folosinţă gratuită, spaţiul dispensarului, medicul arab angajându-se, în schimb, să aducă în comună şi un coleg stomatolog.
“Nu am avut medic de familie în comună de 15 ani şi în tot acest timp locuitorii au mers pentru consultaţii şi de fiecare dată când aveau probleme la oraş. Asta înseamnă la zeci de kilometri, lucru greu. Am vrut neapărat să avem şi noi medic de familie, aşa că am amenajat dispensarul şi am făcut deasupra lui un apartament cu trei camere, pe care îl dăm medicului arab ca locuinţă de serviciu. De altfel, deja am încheiat un contract de concesionare, pe o perioadă de 50 de ani, pentru folosinţă gratuită a dipensarului. Noi îi dăm gratuit spaţiul, iar el trebuie să aducă în comună şi un medic stomatolog”, a declarat Ioan Miclea.
DOTĂRI. Medicul arab – de 38 de ani şi absolvent al Facultăţii de Medicină Cluj Napoca – a fost atras de oferta autorităţilor locale, care includea un cabinet complet renovat şi o locuinţă.
“Medicul arab este căsătorit în România, cu o femeie dintr-o comună apropiată şi are doi copii. Poate şi acest lucru l-a determinat să vină la noi, dar ştim că a fost atras de condiţiile pe care i le-am oferit. Dispensarul include două cabinete, unul pentru medicul de familie şi unul pentru stomatolog, o sală de consultaţii, o cameră de urgenţă şi spaţiu pentru o farmacie. Avem pregătit, la etaj, un al doilea apartament, care va fi dat medicului stomatolog ca locuinţă de serviciu, exact cum am procedat acum”, a spus primarul Miclea. • (Mediafax)