Studenţii Universităţii de Medicină din Bucureşti riscă să rămână fără cazare, dacă sunt prinşi cu iubitul sau iubita în cameră, ori dacă îşi vând locul din cămin, după cum a anunţat conducerea UMF "Carol Davila”.
Reprezentanţii UMF au anunţat că a fost pus la punct un plan complex de măsuri pentru descoperirea celor prinşi în postura de subcontractori ai locului primit de la universitate, urmând a le fi interzis accesul definitiv, pe toata durata studiilor, la un loc de cazare. În aceeaşi situaţie se vor afla şi cei care primesc în camere persoane de sex opus, se mai arată în comunicatul UMF.
"Universitatea a făcut eforturi foarte mari pentru cazarea a 200 de studenţi din anul întâi, dar şi pentru cazarea celor din anii mai mari. Nicăieri în lume nu există spaţii suficiente de cazare. Avem mulţi rezidenţi, care au nevoie de un loc în cămin. Şi pentru ei încercăm să găsim o soluţie. De aceea, orice student care îşi va vinde locul sau care va folosi camera pentru întâlnirea cu iubitul/iubita, pierde definitiv dreptul de a se caza în cămin", atrage atenţia prorectorul pe probleme sociale al UMF, profesor doctor Monica Pop.
UMF precizează că are mai multe probleme legate de cazare decât multe alte instituţii de învăţământ superior, în primul rând din cauza duratei mai mari de sudii, dar şi pentru că intervin probleme legate de cazarea rezidenţilor.
Prorectorul a precizat că în anul universitar 2008 - 2009 au fost daţi afară din cămin 30 de studenţi, din cauză că nu au respectat prevederile contractuale.
Citește pe Antena3.ro