x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medicul șef al Secției Clinice Cardiologie 1 din Sibiu a murit din cauza COVID-19

Medicul șef al Secției Clinice Cardiologie 1 din Sibiu a murit din cauza COVID-19

29 Apr 2021   •   22:21
Medicul șef al Secției Clinice Cardiologie 1 din Sibiu a murit din cauza COVID-19

Gabriela Eminovici, medicul șef al Secției Clinice Cardiologie 1 din Sibiu a murit din cauza COVID-19. Anunțul a fost făcut pe Facebook de reprezentanții spitalului din Sibiu.

Victima avea 55 de ani.

„Dragi prieteni, cu mare tristețe vă anunțăm că dna. Dr. Eminovici Gabriela, medicul șef al Secției Clinice Cardiologie I a SCJU Sibiu a pierdut, din păcate, lupta cu virusul Sars-Cov2. Dumnezeu să o ierte și să o odinească în pace!”, este mesajul reprezentanților Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Cei de la spital spun că victima era un cardiolog de excepție.

„S-a stins din viață un cardiolog de excepție, cu o pregătire deosebită și cu o reală vocație, iar medicina sibiană este de astăzi, mai săracă, pierzând un profesionist desăvârșit. Dna. Dr. Gabriela Eminovici s-a dedicat permanent meseriei și pacienților pe care i-a îngrijit cu devotament și empatie și va rămâne mereu atât în inimile colegilor săi cât și în inimile pe care le-a tratat și le-a dat șansa la viață”, au mai spus cei de la spital.

La finalul mesajului, cei de la spital le recomandă tuturor să se vaccineze.

„Pandemia COVID-19 mai face o victimă în rândul personalului medical care, mai mult decât oricine, este supus permanent riscurilor. Tocmai de aceea, subliniem încă o dată că este în puterea noastră, a tuturor, să contribuim la limitarea numărului de infectări și a cazurilor grave, prin vaccinare”, au precizat reprezentanții Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: medic mort