Corneliu Vadim Tudor a murit. Fiica cea mica a lui Corneliu Vadim Tudor, Eugenia, a vorbit, miercuri seara, la Romania TV, despre ultima amintire pe care o are cu tatal sau si a transmis un mesaj prietenilor Tribunului, care i-au intors spatele atunci cand acesta a inceput sa aiba din ce in ce mai multe probleme.
Eugenia, fiica cea mica a lui Vadim Tudor, a declarat ca se astepta ca tatal sau sa fie condus pe ultimul drum de o multime de oameni, pentru ca "era iubit de mai toata Romania".
"Era un om bun, a facut numai bine in viata lui. Nici nu ma asteptam sa nu vina atat de multa lume la inmormantare. Sunt sigura ca o sa fie si mai multi. Iar de acolo de unde este, tatal meu vede si se bucura", a spus Eugenia.
Fata a transmis si un mesaj prietenilor lui Vadim, care s-au indepartat de el, atunci cand acesta a inceput sa aiba din ce in ce mai multe probleme. "Cei care nu au venit, sa stea acasa, nu avem aici nevoie de oameni care sunt falsi. Sa le fie rusine! Multi prieteni i-au intors spatele in ultima vreme. Sa le fie rusine", a spus tanara.