x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Meteo - Week-end cu frig şi ploi

Meteo - Week-end cu frig şi ploi

de Anca Ardeleanu    |    16 Noi 2007   •   00:00

Din această noaptea, vremea din ţara noastră se va răci accentuat. Ploile se vor transforma in lapoviţă şi in ninsoare, văntul va avea intensificări, iar in zonele de munte va viscoli ninsoarea.



Din această noaptea, vremea din ţara noastră se va răci accentuat. Ploile se vor transforma in lapoviţă şi in ninsoare, văntul va avea intensificări, iar in zonele de munte va viscoli ninsoarea.

Intensificările de vănt vor accentua senzaţia de frig. Maximele din acest week-end nu vor mai depăşi 6... 7 grade Celsius, iar minimele vor fi negative. In Capitală, măine, valorile maxime de temperatură se vor situa in jurul valorii de 4 grade Celsius, cerul va fi noros şi va ploua. La munte va ninge pe arii extinse.

 Comentariul specialistului

Sistemul noros, care a determinat ploi ieri, va elibera sudul ţării noastre pe parcursul zilei de astăzi, dar dinspre bazinul central al Mării Mediterane şi Marea Adriatică vor mai evolua şi alte formaţiuni, care vor aduce ploi, incepănd de la noapte, in regiunile sudice şi de sud-vest. O dată cu apropierea de ţara noastră a acestor formaţiuni, dinspre ţările central-nordice va pătrunde un aer mai rece; presiunea atmosferică va creşte şi cuplajul ciclon - anticiclon, respectiv aer cald - aer rece se va realiza tot in partea de sud a Romăniei, consecinţa fiind, pe lăngă scăderea de temperatură, intensificarea văntului. Vor fi condiţii ca, mai ales la deal şi la munte, ploile să se transforme in lapoviţă şi in ninsoare. (meteorolog Romica Jurca)

BUCUREŞTI

Azi (vineri):

Cerul va fi variabil, cu innorări noaptea, şi vor fi condiţii să plouă slab spre sfărşitul intervalului.

Măine (sămbătă):

Cerul va fi noros şi temporar va ploua. Văntul va fi moderat, cu unele intensificări. Maxima: 5°C, iar minima: 1°C.

Poimăine (duminică):

Cerul va fi noros şi va ploua. Văntul va sufla moderat, cu unele intensificări. Maxima: 4°C, iar minima: - 2°C.

Azi in ţară

Bacău 7°C

Baia Mare 4°C

Braşov 5°C

Buzău 11°C

Cluj-Napoca 4°C

Constanţa 12°C

Craiova 7°C

Deva 5°C

Galaţi 8°C

Iaşi 3°C

M. Ciuc 3°C

Oradea 3°C

Piteşti 8°C

Sibiu 5°C

Suceava 3°C

Tărgu-Mureş 5°C

Timişoara 4°C

La munte

Azi (vineri):

Cerul va fi mai mult noros şi va ninge pe arii restrănse in Carpaţii Orientali şi in Munţii Apuseni. In restul zonei montane innorările vor fi temporare şi local, noaptea, vor fi precipitaţii mixte.

Măine (sămbătă):

Cerul va fi noros. In Carpaţii Merdionali şi de Curbură va ninge, iar cantităţile de apă vor depăşi 20... 25 l/mp. In restul zonei doar izolat va ninge slab.

Poimăine (duminică):

Cerul va fi noros. Va ninge pe arii extinse in masivele din jumătatea sudică a ţării.

Drumeţi - Predeal - Cabana Diham - Mălăeşti - Vf. Omu

Indicaţii: Drumul incepe din Predeal, pe şoseaua asfaltată, de-a lungul Prahovei, apoi la dreapta, pe şoseaua de pe Valea Răşnoavei. De aici se poate ajunge la cabană fie prin Valea Iadului, pe marcaj de triunghi roşu, fie continuănd drumul pe şoseaua Predeal - Răşnov şi, pe la Şipote, pe o potecă marcată cu un punct roşu. De la Cabana Diham, pe drumul spre Mălăeşti sau pe Valea Cerbului, se poate ajunge la Vf. Omu.

Trusa medicală. O mică trusă de medicamente pentru drumeţii montane nu trebuie să lipsească nici unui turist. Aceasta trebuie să conţină: aspirină, vitamina C, midocalm, algocalmin, saprosan, biseptol, comprese sterile, faşă elastică, leucoplast antiseptic. Vitamina C este un energizant foarte bun şi reduce consumul de apă.

×
Subiecte în articol: observator cerul noros