x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Miniştrii Apărării din UE au stabilit elaborarea unui plan de instruire a militarilor ucraineni

Miniştrii Apărării din UE au stabilit elaborarea unui plan de instruire a militarilor ucraineni

30 Aug 2022   •   21:30
Miniştrii Apărării din UE au stabilit elaborarea unui plan de instruire a militarilor ucraineni

Miniştrii Apărării din statele Uniunii Europene au stabilit marţi, în cursul reuniunii informale a Consiliului UE de la Praga, să iniţieze elaborarea şi examinarea unui plan de instruire a militarilor ucraineni în cadrul unei misiuni europene.

Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a declarat, conform cotidianului Le Monde, că miniştrii Apărării au decis iniţierea procedurilor pentru elaborarea unui plan de instruire a militarilor ucraineni în ţările europene.

"Nu este vorba doar despre război, ci şi despre modul în care se derulează, despre formarea militarilor. Există numeroase iniţiative de formare, dar nevoile sunt enorme. Trebuie să asigurăm coerenţa acestor eforturi", a declarat Josep Borrell.

"Toate statele membre au fost în mod clar de acord asupra acestui punct şi asupra lansării acţiunilor necesare pentru a defini parametrii unei misiuni de asistenţă militară a Uniunii Europene pentru Ucraina", a precizat Borrell.

Mai multe ţări din cadrul Uniunii Europene oferă deja instruire militarilor ucraineni în virtutea unor acorduri bilaterale.

Întrebat înaintea reuniunii de la Praga dacă nu crede că misiunea UE de instruire a militarilor ucraineni va conduce la escaladarea conflictului cu Rusia, Borrell afirmase că este improbabil acest lucru. "Dar Rusia nu va fi fericită", a admis el.

(sursa: Mediafax)

×