x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Dezvoltării, despre programul Anghel Saligny: Răspunderea revine beneficiarului

Ministrul Dezvoltării, despre programul Anghel Saligny: Răspunderea revine beneficiarului

03 Sep 2021   •   18:19
Ministrul Dezvoltării, despre programul Anghel Saligny: Răspunderea revine beneficiarului

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a anunțat că răspunderea privind implementarea proiectelor finanțate prin programul Anghel Saligny revine autorităților locale. Beneficiarul se ocupă de contract, de achiziția publică, a precizat demnitarul.

Ministrul Dezvoltării a spus că răspunderea pentru implementarea proiectelor finanțate prin programul Anghel Saligny va aparține autorităților locale care beneficiază de investiții.

„Pe fiecare tip de investiții există proiecte care nu reușesc, care nu sunt duse la bun sfârșit... Ca și la fonduri europene, beneficiarul se ocupă de contractul de achiziția publică, nu se ocupă ministerul, răspunderea revine beneficiarului.... dacă greșește, erori forțate, neforțate, își asumă răspunderea”, a explicat ministrul Cseke Attila.

Ministrul Dezvoltării a spus care va fi prima măsura luată în cazul în care vor există probleme în realizarea proiectelor finanțate de la bugetul de stat.

„Prima măsură este că trebuie să restituie toți banii la bugetul de stat”, a precizat ministrul Dezvoltării.

Programul Anghel Saligny a fost aprobat vineri, la Guvern. Miniștrii USR PLUS nu au participat la ședință.

„Am aprobat singurul punct pe ordinea de zi, Programul Național de Investiții Anghel Saligny (...) Vreau să fie foarte clar că acest program se regăsește în programul de guvernare și nu facem, prin decizia de astăzi decât să respectăm programul de guvernare. Cine spune altceva nu face decât să mintă sau nu vrea să respecte programul de guvernare”, a anunțat premierul Florin Cîțu.

Reprezentanții USR PLUS au reacționat pe Facebook imediat după anunțul premierului Florin Cîțu privind aprobarea în Guvern a programului Anghel Saligny.

„Adoptarea PNDL 3, un nou abuz marca OUG 13. Florin Cîțu și Lucian Bode le-au făcut românilor exact ceea ce le-au făcut Dragnea si Iordache în 2017: au călcat în picioare justiția și și-au făcut cale liberă să fure. Florin Cîțu, demisia!”, au scris, pe Facebook, reprezentanții USR PLUS.

Cei de la USR PLUS au mai amenințat cu ruperea alianței de guvernare și au anunțat că vor susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

Planul naţional de investiţii Anghel Saligny se va desfășura în următorii şapte ani și va avea un buget de aproximativ 50 de miliarde de lei. Cu fondurile oferite de Guvern vor fi construite rețele de apă și canalizare și vor fi asfaltate drumuri, au anunțat inițatorii proiectului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Cseke Attila