x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Badea: De fapt, ACESTA este cel mai îngrozitor lucru legat de plagiatul lui Kovesi

Mircea Badea: De fapt, ACESTA este cel mai îngrozitor lucru legat de plagiatul lui Kovesi

18 Noi 2016   •   07:31
Mircea Badea: De fapt, ACESTA este cel mai îngrozitor lucru legat de plagiatul lui Kovesi

Universitatea de Vest Timisoara nu a putut reuni o comisie de specialişti care să dea un verdict cu privire la teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, dar a apreciat, după ce sesizarea de plagiat făcută de Mugur Ciuvică a fost analizată, că 564 de rânduri din cele 4.705 contestate sunt similare cu alte surse.

"În absenţa unui raport al unei comisii de specialitate, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT îşi asumă în acest moment gradul de similaritate verificat de membrii ei în raport cu sesizarea. Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT concluzionează că sesizarea este nefondată pentru 4.141 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate şi parţial fondată pentru restul”, menţionează conf. univ. dr. Corina Ilin, în comunicatul remis news.ro.

Informaţia a fost comentată de Mircea Badea în ediția de joi a emisiunii ''În gura presei''. Potrivit acestuia, specialiștii care ar fi putut analiza teza de doctorat a șefei DNA s-au ferit să facă asta din cauza temerii că Laura Codruța Kovesi s-ar putea răzbuna în vreun fel pe ei.

''Ok, deci faci dreptul pentru că te interesează dreptul, ești mare expert în drept - domnule, conștiința ta profesională este subminată de frică? Eu nu găsesc niciun alt motiv rațional pentru care NICIUNUL dintre experții exteriori acestei universități să se pronunțe pe lucrarea doamnei Kovesi (...) Deci, plagiat-neplagiat, Kovesi sau nu, mie ASTA mi se pare îngrozitor'', a spus Mircea Badea.

×