x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Badea: Eu sunt susținător al doamnei Prună, al doamnei Kovesi și sunt cu SRI

Mircea Badea: Eu sunt susținător al doamnei Prună, al doamnei Kovesi și sunt cu SRI

15 Iul 2016   •   09:04
Mircea Badea: Eu sunt susținător al doamnei Prună, al doamnei Kovesi și sunt cu SRI

Mircea Badea a comentat, ironic, textul publicat de jurnalistul Victor Ciutacu, joi, pe blogul personal:

De câte ori apare în dezbatere povestea reală, imposibil de ascuns, a penitenciarelor de Ev Mediu, atleții Sistemului, detașați în presă, politică ori societatea civilă, ies la bătaie cu argumentul suprem: așa e, dar întâi să rezolvăm spitalele și școlile, ăia își merită pedepsele, nimeni nu i-a obligat să comită infracțiuni, mai pot să aștepte. Concesiv, acceptă greu că pedeapsa legală e privarea de libertate, nu umilirea și dezumanizarea, dar, în definitiv, dă-i dracului de penali, să crape acolo până când o avea republica ochi și bani și pentru ei. Trece valul și, evident, nu se modernizează nici școlile, nici spitalele. Dar mizerabilii tac. Pentru că ordinul de zi pe unitate nu implică și presiuni în acest sens. Acum, spre exemplu, e-n desfășurarea revolta din sistemul penitenciar. Care, n-am nici un dubiu, are și stimulente externe, dar și interne. Una peste alta, nemulțumirile deținuților sunt legitime. Și, să vezi întâmplare, fix în timp ce se dezbat public condițiile mizere din pușcării, dar fix atunci, hop și viermii din rana unui om internat în spital. Pe care medicul-avertizor nu-l curăță, ci îl filmează și-l dă la presă. Și care om moare imediat după viralizarea știrii. Coincidență care oferă propagandei prilejul nimerit de a striga “de pârnăiași ne arde nouă când spitalele și școlile sunt niște ruine?” Bine că-i vacanță, dar am convingerea că regizorii se vor vor mobiliza întru găsirea filmată a unei școli care se prăbușește peste niște copii chemați de urgență de acasă. Dacă, totuși, nu le iese, mogulii condamnați sau trimiși în judecată sunt oricând disponibili pentru rolurile de mare succes ale vinovaților colectivi pentru tot ce întâmplă rău.

×