x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Misterele nedescifrate ale Olimpiadei la Română

Misterele nedescifrate ale Olimpiadei la Română

de Adrian Mogos    |    06 Apr 2010   •   00:00
Misterele nedescifrate ale Olimpiadei la Română
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

La mijlocul lunii aprilie va avea loc la Iaşi etapa naţională a acestui concurs şcolar pentru clasa a V-a şi a VI-a, anun­ţat iniţial pentru perioada 15-18 aprilie.

Am primit multe telefoane de la părinţi, bunici, unchi, mătuşi care au vrut să afle amănunte legate de organizarea competiţiei fie de la Inspectoratul Şcolar Iaşi, fie de la inspectoratele şcolare unde îşi au domiciliul, fie de la Ministerul Educaţiei.

Răspunsurile primite erau evazive. Am pus mâna pe telefon şi am sunat la Iaşi. Am cerut să vorbesc cu persoana din cadrul Inspectoratului Şcolar care se ocupă de relaţia cu presa. "Imediat", a venit o voce suavă, fără accent, din partea cealaltă a firului. Am vorbit cu o doamnă inspector Manea, care m-a întrebat: "În ce calitate sunaţi? De ziarist, sau de...".

I-am explicat doamnei inspector care sunt motivele pentru care am contactat inspectoratul şi i-am cerut să-mi ofere mai multe date legate de organizarea olimpiadei. În ce zi şi la ce oră vor începe probele, când se vor afişa rezultatele. "Va avea loc în perioada 14-17 aprilie, dar momentan nu am mai multe date. Vă dau numărul meu de mobil să mă sunaţi peste câteva ore", a venit răspunsul.

Apoi, a urmat o cursă telefonică de-a şoarecele şi pisica. "Nu vă pot răspunde acum, sunt într-o şedinţă!", "Nu am încă nici o informaţie." etc. Văzând dorinţa debordantă de a comunica a doamnei inspector, am încercat la Ministerul Educaţiei. "Ştiţi, noi nu ne ocupăm decât de programă. Trebuie să sunaţi la Iaşi", a precizat un purtător de cuvânt. I-am detaliat discuţiile cu doamna inspector Manea. "Lăsaţi-mi un număr de telefon, o adresă şi vă contactăm cât de curând", a adăugat personajul din minister. Au trecut aproape zece zile şi nimic. O fi poate Olimpiada vreun summit NATO, de este învăluită în atât mister?

La final, un sfat pentru părinţii, bunicii, unchii şi mătuşile care nu ştiu pentru când să-şi ia concediu, să rezerve hotel la Iaşi: sunaţi la acest număr: 0745-98.95.07. Este al doamnei inspector de imagine Sabina Manea din cadrul Inspectoratului Şcolar Iaşi. Chiar dacă nu veţi afla nimic, sunaţi, că poate, poate...

×