x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mussolini: "Când un copil intră în Italia e ca şi al nostru"

Mussolini: "Când un copil intră în Italia e ca şi al nostru"

17 Iul 2009   •   00:00

Preşedintele Comisiei pentru problemele copilului din Parlamentul italian, Alessandra Mussolini, a declarat, astăzi, la Bucureşti, că atunci când un copil român intră în Italia fără familie poate fi adoptat, chiar dacă legislaţia românească interzice adopţia internaţională.



"Când un minor intră în Italia e ca şi când ar fi copilul nostru. Trebuie să aibă dreptul la identitate. Noi ne gândim la binele copilului, iar legile şi regulile pot fi schimbate. Dacă familia nu există şi copilul stă într-o instituţie de protecţie poate fi adoptat", a răspuns Alessandra Mussolini la o întrebare privind încălcarea legislaţiei româneşti de către autorităţile din Italia care au declarat adoptabili, în acest an, doi minori români.

Ea a precizat că legislaţia din Italia permite adopţia internaţională astfel încât ea se aplică şi minorilor cetăţeni români, scrie Mediafax.

Preşedintele Comisiei pentru problemele copilului din Parlamentul italian a afirmat în faţa jurnaliştilor români "că ar trebui să ne avem ca fraţii", acest lucru fiind însă valabil doar în atunci când se vorbeşte de copii.

Întrebată de ce nu a avut o atitudine similară şi atunci când a izbucnit scandalul împotriva românilor din Italia, Mussolini a afirmat că preferă copiii în locul adulţilor, adăugând că ar trebui încheiat şi un protocol care să se refere la repatrierea bărbaţilor români infractori.

Parlamentarul italian a spus că va avea o întâlnire şi cu secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) în care va cere redeschiderea adopţiei internaţionale.

Secretarul de stat de la Autoritatea Naţională pentru protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), Ileana Savu, a declarat că România va modifica atât Legea 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului, cât şi Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, însă modificările nu vor "perturba sistemul care s-a format".

Ea a precizat că atât Comitetul ONU pentru drepturile copilului, cât şi Comisia Europeană au atras atenţia că interzicerea adopţiei internaţionale reprezintă încălcarea unor drepturi şi, în acest context, România ar putea să deschidă parţial adopţia internaţională.

"Trebuie să avem grijă ca mecanismele pe care le creem să nu ne ducă în anul 2000 când copiii erau puşi pe tarabă şi negociaţi ca un fel de marfă", a declarat Savu.

De altfel, şi parlamentarul italian a afirmat că Italia, la rândul său, va trebui să facă modificări în legea adopţiilor, care este considerată "extrem de rigidă", permiţând înfierea unui copil doar după trei ani de căsnicie.

Doi minori români au fost adoptaţi în Italia, la începutul acestui an, autorităţile române susţinând că cele italiene au refuzat să dea orice fel de lămuriri în aceste cazuri, deşi s-a încălcat legislaţia din România care interzice adopţia internaţională a copiilor români de către cetăţeni străini.

Cei doi minori, H.A. şi Ş.F., au un an şi şapte luni, respectiv trei ani, notificările privind adoptarea lor în Italia fiind primite de autorităţile române în luna martie a acestui an, deşi în primul caz fuseseră demarate procedurile de repatriere din 2008, iar în cel de-al doilea caz nu s-a ştiut de existenţa copilului până nu s-a primit notificarea privind adopţia.

Secretarul de stat de la ORA, Bogdan Panait, a declarat, miercuri, pentru Mediafax că nu a primit niciun fel de informare despre adoptarea celor doi minori în Italia, dar ştie că autorităţile italiene nu sunt la prima abatere de acest fel.

Panait a mai precizat că România are în vedere deschiderea parţială a adopţiilor internaţionale, astfel încât şi cetăţenii români care locuiesc în străinătate să poată înfia copii din România.

×
Subiecte în articol: observator italia