x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Neamțul educat Iohannis a început să înjure!

Neamțul educat Iohannis a început să înjure!

de Dan Constantin    |    10 Noi 2014   •   23:33
Neamțul educat Iohannis a început să înjure!

''Cretinătăți, mizerii, mârlanie pesedistă, minciuni''- acestea au fost ''argumentele'' lui iohannis pentru a respinge îngrijorarea legitimă față de ideile și sloganurile autonomiste exprimate la mitingurile de susținere a candidatului ACL la președinție.

Iohannis refuză să explice și care este relația lui cu Laszlo Tokes, care a anunțat că-i acordă sprijinul în turul 2 al alegerilor. Prezent la Realitatea TV, surprins de întrebari ale ziaristelor din studio, Iohannis s-a dat în stambă, s-a dezbrăcat de pojghița de bună creștere afișată și a fost agresiv, de-a dreptul mitocan.

Schimbarea la față a lui Iohannis a fost sesizată rapid de finul comentator Emil Hurezeanu, care, de la altă televiziune, a sancționat derapajul concitadinului său.
 
Duminică seara, un interviu cu mătușa copiilor înfiați din Rășinari, pe filiera Iohannis, a relevat și caracterul agresiv al profesorului. Ea a povestit cum a fost martoră la agresarea fizică a bunicii copiilor, chiar în incinta Liceului german din Sibiu, unde preda Iohannis, care i-a aplicat un șut în fund bătrânei și a încheiat discuția cu ''Paștele mă-tii!''

Campania merge bine. Mai sunt patru zile, timp suficient că să-l vedem pe Iohannis cum sare la bătaie, în direct. GHINION!

×
Subiecte în articol: klaus iohannis iohannis injura