x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Neversea nu va mai avea loc în acest an. A fost amânat pentru 2022

Neversea nu va mai avea loc în acest an. A fost amânat pentru 2022

02 Iul 2021   •   10:38
Neversea nu va mai avea loc în acest an. A fost amânat pentru 2022

Cel mai așteptat festival de pe litoral, Neversea 2021, se amână pentru anul viitor. Organizatorii spun că timpul e prea scurt, iar festivalul trebuie să se desfășoare vara: „vara este singura noastră opțiune adevărată, alternativa care ne-a rămas este să amânăm Neversea pentru vara anului 2022”.

În mai, organizatorii anunțau că festivalul Neversea va fi reprogramat pentru o nouă dată din acest an.

Ei declarau atunci că nu își doresc o variantă de compromis a festivalului şi au nevoie de garanția autorităților că normele vor fi schimbate mâcar din 1 august.

Cea de-a patra ediție Neversea urma să se desfăşoare în perioada 8-11 iulie dar, la mai puțin de două luni distanţă, setul de norme publicat nu oferă niciun fel de predictibilitate și claritate privind reluarea activităţilor culturale, spuneau organizatorii.

Vineri, aceștia anunță amânarea festivalului pentru anul 2022, din cauza timpului extrem de scurt pentru organizare.

„Am fost nevoiți să luăm cea mai dificilă decizie de până acum. După o analiză atentă a opțiunilor noastre, printre care s-a numărat și mutarea Neversea în toamnă, am decis să nu obligăm pe nimeni să facă vreun compromis în privința experienței avute – fie el spectator, membru al echipei tehnice sau artist”, declară organizatorii. Aceștia adaugă că au făcut tot ce au putut pentru organizarea festivalului anul acesta.

„Ne vom întoarce anul viitor cu mai multă energie ca oricând, experiențe incredibile și un line-up care vă va face să dansați cum nu s-a putut în acești doi ani”, adaugă organizatorii.

Cei care și-au cumpărat bilete vor fi contactați.

×