x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicușor Dan anunță reparații la locurile de joacă din Capitală

Nicușor Dan anunță reparații la locurile de joacă din Capitală

11 Noi 2022   •   12:01
Nicușor Dan anunță reparații la locurile de joacă din Capitală
Sursa foto: Sursa: Facebook

Edilul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat vineri pe Facebook, că a fost atribuit primul lot din contractul de reparaţii pentru 14 locuri de joacă din patru parcuri bucureştene.

El spune că primele lucrări vor viza cele patru locuri de joacă din Parcul Circului, urmând ca ulterior să se intervină şi pentru reparaţia celorlalte zece, astfel: patru locuri de joacă în Parcul Tineretului, cinci locuri de joacă în Parcul Regele Mihai I şi un loc de joacă în Parcul Bordei.

"Avem promisiunea din partea contractantului că reparaţiile se vor realiza cu celeritate. De asemenea, săptămâna viitoare estimăm desemnarea câştigătorului şi pentru Lotul II al acestei licitaţii. În cadrul celui de-al doilea lot se vor executa lucrările de turnare tartan pentru locurile de joacă amintite mai sus. Pentru celelalte 25 de locuri de joacă uzate material şi moral, ALPAB, care este în coordonarea viceprimarului Horia Tomescu, lucrează în prezent la o altă procedură, acestea urmând să fie înlocuite în integralitate", a scris primarul.

×