x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Risc de inundaţii, nivelul mai multor bazine hidrografice va creşte în următoarele zile

Risc de inundaţii, nivelul mai multor bazine hidrografice va creşte în următoarele zile

07 Feb 2013   •   18:00
Risc de inundaţii, nivelul mai multor bazine hidrografice va creşte în următoarele zile
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images
Şapte bazine hidrografice din ţară se vor confrunta, de vineri, ora 6.00 - până sâmbătă, ora 10.00, cu creşteri de debite şi creşteri artificiale de niveluri, din cauza precipitaţiilor lichide, cedării apei din stratul de zăpada şi evoluţiei formaţiunilor de gheaţă, se arată într-un comunicat remis joi AGERPRES de Administraţia Naţională "Apele Române", ANAR.

Potrivit comunicatului, vor fi afectate următoarele bazine hidrografice: Prahova, Buzău, Rm.Sărat, Putna, Trotuş, Bârlad, Prut inferior.

'Există posibilitatea producerii de creşteri de niveluri şi debite, din cauza efectului combinat al precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării pe râurile din Muntenia şi pe cele din jumătatea de sud a Moldovei. Ca urmare a evoluţiei formaţiunilor de gheaţă, se pot înregistra creşteri artificiale de niveluri, mai însemnate pe râurile mici din bazinele Trotuşului, Putnei, Bârladului şi Prutului inferior', se mai spune în comunicat.AGERPRES
 

×
Subiecte în articol: avertizare inundatii