x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator “Numai de bine, cu Ela Crăciun” revine la Antena 3 din 23 aprilie

“Numai de bine, cu Ela Crăciun” revine la Antena 3 din 23 aprilie

19 Apr 2017   •   16:25
“Numai de bine, cu Ela Crăciun” revine la Antena 3 din 23 aprilie

Emisiunea de wellness “Numai de bine” revine la Antena  3 duminică dimineaţă, începând cu ora 9:30.

Prezentată de Ela Crăciun, “Numai de bine” informează telespectatorii cu privire la toate aspectele unui stil de viaţă sănătos şi armonios, consultând specialişti din diferite domenii şi oameni pasionaţi de lucruri care ne fac viaţa mai practică şi mai frumoasă. Noul format vine cu o abordare fresh si are cinci noi colaboratori: antrenorul de fitness Ștefan Țenescu,  Carmen Negoiţă, care va veni cu informaţii din zona de fashion, Oana Portase, responsabilă de noutăţile din lumea cărţilor si filmelor, chef John Menumorut, precum şi Bianca Voinea, care va realiza rubrica de DIY (do it yourself).

“Numai de bine, cu Ela Crăciun” va putea fi urmărită în fiecare duminică şi live, pe site-ul antena3.ro, sau înregistrată pe canalul de youtube al emisiunii: https://www.youtube.com/numaidebine

×
Subiecte în articol: ela craciun antena 3 numai de bine