x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nuntă "de criză" pe stadionul din Sibiu

Nuntă "de criză" pe stadionul din Sibiu

de Dan Tomozei    |    06 Iul 2010   •   00:00
Nuntă "de criză" pe stadionul din Sibiu

Nimeni nu ştie cine a aprobat amplasarea în acest loc a cortului nuntaşilor portocalii



Fiul directorului Direcţiei Sanitar Veterinare Sibiu şi-a făcut o nuntă, cu voie de la Primăria Sibiu, pe stadion, în cort, alături de câteva sute de invitaţi portocalii, funcţionari publici, bugetari şi parlamentari.

Peste 500 de invitaţi, protipendanda actuală a Sibiului, parlamentari, directori de instituţii publice, oameni de afaceri şi prieteni au jucat pe terenul de antrenament al Stadionului Municipal Sibiu. Nu pentru o victorie însemnată, ci pentru buna dispoziţie a mirilor, copii de PDL-işti. Cum au ajuns nunta şi cortul pe terenul de fotbal, Primăria Sibiu refuză să explice.

"Am făcut o cerere la Primăria Sibiu şi vă spun că nu ştiu dacă domnul primar sau cine din Primărie a apro­­bat, dar am avut cele necesare pentru ca să facem nunta pe stadion. Nu ştiu dacă s-a plătit ceva, că cuscru' s-a ocupat de treaba asta şi încă nu am discutat de cheltuieli", ne-a de­cla­rat directorul Direcţiei Sanitar-Vete­ri­­nare, Ioan Ţichindelean, socrul mare. Asta în condiţiile în care purtă­to­rul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, susţine că autorizarea pentru organizarea nunţii, pe terenul de fotbal, a fost dată de administratorul echipei de fotbal Voinţa Sibiu. "Noi nu am dat autorizare pentru cort, prin urmare vă rog să solicitaţi informaţii la cei de la echipa de fotbal", a spus Gligore. De partea cealaltă, unul dintre reprezentanţii echipei de fotbal ne-a declarat că săptămâna trecută a primit un document de la Primăria Sibiu prin care era solicitat să ofere acces nelimitat pe terenul de fotbal pentru amenajarea cortului şi desfăşurarea nunţii.

Parcul Sub Arini, în care se află amplasat Stadionul Municipal, a fost blocat, sâmbătă seara, de maşinile celor care au participat la nuntă, spre satisfacţia socrului mare. Între parti­cipanţi s-au numărat şi preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, acti­vitate bancară şi piaţă de capital, se­natorul Ion Ariton, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, de­putatul Raluca Turcan, vicepreşedintele Subcomisia pentru monito­rizarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, deputatul Cornel Ştirbeţ, alături de alţi bugetari preocupaţi de bunul mers al României. "Ideea de a face nunta pe terenul de fotbal, în cort, ne-a venit după ce am constatat că, în Sibiu, nu sunt săli care să poată găzdui peste 300 de participanţi, iar varianta cortului începe să fie tot mai mult îmbrăţişată şi la noi", spune directorul DSV Sibiu, Ioan Ţichindelean.

Pentru că nu aveau nimic de ascuns, nuntaşii şi-au aliniat maşinile împrejurul terenului de fotbal şi, supravegheaţi de Poliţia Comunitară, s-au bucurat de tânăra familie Şerban şi Bianca Ţichindelean. O bucurie evaluată după numărul de participanţi şi costul aferent organizării la peste 25.000 euro.

"Am avut aduse pe terenul de fotbal patru tiruri cu materiale de construcţie, pentru ca totul să fie bine organizat, dar avizele de ocupare a spaţiului şi toate problemele admi­nistrative au fost obţinute de beneficiar, nu de către noi, ne-a declarat unul dintre reprezentanţii firmei din Sibiu care a asigurat nunta la cort.

×
Subiecte în articol: observator