x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O asistentă din Oradea, diagnosticată cu gripă nouă

O asistentă din Oradea, diagnosticată cu gripă nouă

24 Oct 2009   •   00:00

Femeia, în vârstă de aproximativ 30 de ani, este asistentă medicală la Maternitatea Oradea şi a fost diagnosticată cu gripă A H1N1, ea fiind internată în spital la întoarcerea dintr-o călătorie în Egipt. Este primul caz de gripă nouă înregistrat la Oradea.



Potrivit dr. Sonia Drăghici, şeful Clinicii de Boli Infecţioase din Oradea, femeia în vârstă de aproximativ 30 de ani s-a întors din Egipt şi a fost internată miercuri în instituţia menţionată, unde i s-au prelevat probe.

Joi, au apărut primele suspiciuni că tânăra este infectată cu virusul A H1N1, iar medicii orădeni au trimis probele spre analiză Institutului Cantacuzino din Bucureşti, care a confirmat diagnosticul vineri.

"Doamna respectivă are circa 30 de ani, este căsătorită, nu are copii şi a fost în Egipt în perioada 1-15 octombrie, după care s-a reîntors în ţară trecând prin aeroportul din Budapesta. Avea febră, tuse, îi curgeau nasul şi ochii, avea dureri musculare, simptome care au făcut-o să se gândească la faptul că ar fi putut să contracteze această boală şi de la aeroport a venit direct la noi. Nu se ştie de unde a contractat boala, mai ales că în aceeaşi perioadă s-a întors din Spania şi cumnata ei, dar care nu prezintă niciun simptom", a declarat dr. Sonia Drăghici, citată de Mediafax.

Potrivit sursei citate, femeii i-a fost administrat imediat tratament antiviral şi, pentru siguranţă, a fost transportată la un spital din Cluj-Napoca. Familia ei, deşi nu a venit în contact cu aceasta, este sub strictă supraveghere.

"Doamna a fost o persoană foarte atentă la starea ei. Simptomatologia nu a fost foarte dramatică, starea ei generală fiind bună, s-au luat măsuri de izolare din start. Cei din familie sunt în carantină, sub supravegherea medicului de familie, nu sunt internaţi, pentru că nu prezintă niciun simptom. Ea nici nu a venit în contact cu familia, deci există risc zero pentru orădeni", a spus dr. Drăghici.

Tânăra este asistentă medicală la Maternitatea din Oradea, dar nu s-a prezentat la serviciu.

"Eu nu ştiu despre o asemenea evoluţie sau vreo confirmare de diagnostic, cert e că, dacă există, persoana respectivă nu a mai fost în spital de câteva săptămâni bune", a declarat dr. Liana Antal, directorul Spitalului de Obstetrică Ginecologie din Oradea. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator