x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O fată de 14 ani din Botoşani a fost bătută crunt de tatăl său

O fată de 14 ani din Botoşani a fost bătută crunt de tatăl său

02 Iun 2015   •   14:03
O fată de 14 ani din Botoşani a fost bătută crunt de tatăl său
Sursa foto: ziarullumina.ro

Un bărbat din localitatea Flâmânzi din judeţul Botoşani este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de "violenţă în familie", după ce şi-a bătut crunt fetiţa de 14 ani, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Daniela Gheorghiescu.

Potrivit acesteia, bărbatul şi-ar fi lovit copilul cu un cablu, iar din cauza agresiunilor minora a fost internată în spital cu multiple leziuni pe mâini şi spate.

Agresiunea ar fi avut loc la scurt timp după ce fetiţa şi-a manifestat intenţia de a ieşi la plimbare cu o soră de-a sa. Tatăl, întors de curând din străinătate, s-a opus vehement propunerii fiicei sale, devenind extrem de agresiv, lovind-o pe aceasta cu un cablu electric.

Fetiţa a fost transportată cu ambulanţa la spital, iar medicii de la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă, care au sesizat atât Poliţia, cât şi Direcţia generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

"S-a luat legătura cu Poliţia şi Protecţia Copilului. Tânăra este marcată emoţional", a declarat directorul de îngrijiri al Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, Ioan Asaftei.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: botosani flămănzi bataie fata scandal