Nouă creşe au fost date în folosinţă în Bucureşti în ultima perioadă. Alte patru sunt încă în reabilitare. În cele nouă creşe deja finalizate sunt 530 de locuri pentru copii. La finalul programului, cele 13 creşe vor avea o capacitate totală de 780 de locuri.
Ieri, de Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, a fost deschis complexul de servicii sociale “Casa cu pitici”. Acesta include o creşă cu 75 de locuri, o cantină socială pentru 180 de copii din familii defavorizate şi afterschool pentru 20 de copii între 7 şi 14 ani. Amenajat într-o clădire ridicată în 1847, din Sectorul 4, complexul este situat în zona istorică protejată Gramont. “Dumneavoastră nu puteţi să vă închipuiţi ce a fost aici şi cum arătau lucrurile înainte, decât uitându-vă la poze care sigur că spun, dar nu spun totul. Am reuşit să aducem un pic de mulţumire în vremurile acestea pentru părinţi. Avem o creşă, un afterschool, dar mai importantă este cantina, unde pot mânca 180 de copii”, a declarat Sorin Oprescu, edilul Capitalei, la evenimentul de inaugurare a complexului.
Potrivit Cosminei Simean, directorului general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB), complexul cuprinde trei tipuri distincte de servicii sociale. În primul rând, un centru de îngrijire şi educaţie timpurie pentru copii cu vârste până la 3 ani, destinat celor ale căror mame doresc să se întoarcă la serviciu înainte de expirarea perioadei legale de creştere a copilului. Dintre cele 75 de locuri ale creşei, 60 sunt cu program normal, respectiv între orele 7:00 şi 18:00, iar restul de 15 au program redus, între 7:00 şi 12:00. Complexul are şi o cantină socială destinată exclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani, care pot servi zilnic o masă caldă la ora 12:30, 13:30 sau 14:30. Cantina deţine un spaţiu de aşteptare pentru părinţi, iar copiii sunt admişi pe bază certificatului de naştere, a carnetului de elev (unde este cazul) şi a unei cereri din partea reprezentanţilor legali. “Casa cu pitici” are şi un centru de zi pentru copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, unde aceştia îşi pot efectua temele sub supravegherea personalului specializat.
“Ar mai fi nevoie de 2.500 de locuri de creşă pentru Bucureşti. În momentul acesta, sunt terminate nouă creşe, mai sunt încă patru de finalizat şi deja avem avem pregătite şi alte proiecte pentru perioada 2014-2018”, a explicat Sorin Oprescu.
Complexul de servicii sociale “Casa cu pitici” a fost amenajat în cadrul unui proiect cu fonduri europene, valoarea totală a acestuia fiind de peste 16,4 milioane lei, din care 14,3 milioane lei sunt nerambursabili, iar restul este cofinanţare asigurată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.