'Let’s do it, Romania!', proiectul care anul trecut a schimbat Romania intr-o singura zi, revine cu o noua editie la sfarsitul acestui an. Pentru ca realitatea a aratat ca trebuie sa continuam descotorosirea tarii noastre de gunoaie.
'We did it!'. Asa strigau anul trecut, in septembrie, coordonatorii si voluntarii care au luat parte la proiectul 'Let’s do it, Romania!', cel mai mare proiect de implicare sociala din Romania care si-a propus curatarea intregii tari de deseurile din afara oraselor intr-o singura zi, de Ziua nationala a curateniei. Fie ca au auzit de la televizor ori de la un prieten, oamenii au dat curs invitatiei de a schimba aspectul tarii pentru ca au incredere ca se pot intampla in Romania si lucruri pozitive. Cifrele generale ale proiectului arata ca peste 200.000 de voluntari au participat la curatenia de pe 25 septembrie 2010, din toate cele 41 de judete ale tarii, care au strans peste 55.000 de saci de deseuri. S-au implicat pe parcursul proiectului 20 de persoane publice si cinci autoritati centrale si peste 2.000 de autoritati locale, ajutati de 1.289 organizatori la nivel national. Astfel stand lucrurile, Romania a demonstrat ca, daca vrea, poate. Chiar si cei mai sceptici au fost uimiti la vederea implicarii atator oameni si a rezultatelor.
Educatie
Pentru a crea o traditie, anul acesta a fost lansata o noua editie a 'Let’s do it, Romania!'. Noutatea este ca participantii isi vor putea alege zonele de cartare proprii, iar obiectivul este Harta Deseurilor, care sta la baza Registrului National al Deseurilor (instrumentul de monitorizare a zonelor cu deseuri). Voluntarii vor putea folosi, de asemenea, aplicatii pentru telefon pentru a incarca zona in care s-au strans gunoaie. Coordonatorii isi propun sa depaseasca recordul de anul trecut si sa scoata 'in strada' 500.000 de voluntari pe 24 septembrie, bazandu-se si pe suportul unor parteneri precum o asociatie de salubritate, una de advertising si una de training. In plus, proiectul este sustinut oficial de Parlamentul European, 406 membri oferindu-si suportul referitor la managementul deseurilor, iar in intreaga lume, peste 1.350.000 de participanti iau parte la acest proiect (in 2012 urmeaza sa aiba loc 'Let’s do it, Europe!').
'In 2010, am aratat ca se poate si in Romania si am facut un prim pas spre tara pe care ne-o dorim. Ne dorim un numar mai mare de voluntari, parteneriate mai numeroase si traininguri educative. Sper la cat mai putine editii 'Let’s do it, Romania!', declara Ionut Tunaru, Project Manager.
Am descoperit cu totii ca puterea exemplului functioneaza. O singura zi pentru o Romanie curata, egal peste 55.000 saci de gunoi stransi. Asadar, anul acesta cat mai strangem? Cate editii 'Let’s do it, Romania!' mai sunt necesare pentru ca grija noastra pentru mediul inconjurator sa creasca?!?