x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Observator - Romania in cinci minute

Observator - Romania in cinci minute

06 Iul 2006   •   00:00

17:01 NEBUNIE

VASLUI. Un profesor, ajuns la Spitalul Judetean, a fugit in pielea goala dupa asistente, sarind si la medicii care incercau sa-l calmeze.

TRANSFER. Mijlocasul Erik Lincar a semnat un contract pe doua sezoane cu FC National, a declarat directorul sportiv al clubului bancar.

17:06 ARESTAT

DEGHIZARE. Reporterul special al Antenei 1, Adelin Petrisor, a fost retinut de SRI in timp ce, imbracat in haine de arab, incerca sa fotografieze Palatul Cotroceni. Cu cateva minute mai devreme, Adelin, imbracat "civil", incercase acelasi lucru fara a fi insa retinut.

ACHIZITIE. Ieri, compania SBS Broadcasting, care detine 100% din actiunile postului Prima TV, a semnat un contract de achizitionare a postului muzical TV K-lumea. Noul proprietar intentioneaza sa relanseze postul de muzica din aceasta toamna, dar cu un nou nume: Kiss Tv.

EXPOZITIE DE AMBARCATIUNI. Doua tinere stau intr-o barca expusa la Targul de ambarcatiuni si echipamente, deschis in portul turistic Tomis din Constanta. Pe langa barcile propriu-zise, vizitatorii au putut admira si cateva frumuseti autohtone, nestiind la ce sa priveasca mai intai. Pretul unei astfel de barci cu dotari de lux se poate ridica chiar la 100.000 de euro.

SPECTACOL - Festivalul Mozart, in Piata Enescu

Un festival din Anul Mozart va fi organizat dupa o reteta vieneza intre 7 si 16 iulie, in Piata George Enescu din Bucuresti, unde vor avea loc concerte si proiectii de filme, intrarea va fi libera. In Anul Mozart, care marcheaza doua secole si jumatate de la nasterea compozitorului, MozartFEST se va desfasura langa Ateneul Roman, unde va fi amplasata o scena pentru recitaluri live ale unor artisti si formatii. "Recunosc nu sunt un fan al muzicii clasice, dar o sa ma duc la festival", a spus Adriean Videanu, edilul Capitalei. (Monica C. Andrei)

REINTOARCERE - Ranit in Afganistan, adus in tara

Unul dintre militarii raniti in Afganistan, in a doua jumatate a lunii iunie, a fost transferat acum cateva zile la Spitalul Clinic Militar de Urgenta din Bucuresti. Razvan Manoila a fost initial tratat la un spital din Germania, dar starea buna de sanatate a permis aducerea lui in Romania. El va urma un tratamnent de recuperare psihologica. Alti doi colegi de-ai sai, raniti in urma aceluiasi incident, au ramas la spitalul german pentru continuarea tratamentului.

GHIMBAV - Aeroport mutat de invarteli imobiliare

Firma canadiana IntelCan, actionar majoritar al asociatiei Aeroportul Brasov-Ghimbav, a luat in considerare stramutarea locatiei aeroportului la Ghimbav, la Prejmer. Motivul invocat de canadieni este majorarea pretului la terenurile particularilor de la 5 euro la 20 de euro, ceea ce ar duce la depasirea plafonului de investitii cu cateva zeci de milioane de euro. In opinia canadienilor, Consiliul Local Ghimbav impreuna cu primarul Toma Dorel ar fi principalii vinovati pentru invartelile imobiliare din zona terenurilor aeroportului. (Libiu Mateescu)

OPERATIVITATE - Scapam de cozi la cazier

Cazierul judiciar va fi eliberat pe loc, pana la sfarsitul acestui an, in urma informatizarii integrale a sistemului care permite obtinerea actului din orice localitate, indiferent de domiciliu sau de locul de nastere a solicitantului, a anuntat ieri ministrul de Interne, Vasile Blaga. Toate structurile judetene de cazier vor fi conectate, pana la 1 septembrie, la serverul care contine baza de date centrala de evidenta a populatiei, astfel incat sistemul sa fie functional, la nivel national, cel tarziu la sfarsitul anului.

ANTENA 1 - "Tabloul de nunta" place romanilor

Conform TNS - AGB International, ANTENA 1 a obtinut audiente remarcabile marti seara, inregistrand in prime time o medie de 5,4% si o cota de piata de 20,7% pe segmentul de public comercial, mai mare decat cea obtinuta de PRO TV. Emisiunea ANTENEI 1, "Tablou de nunta", a carei prima editie a fost transmisa in intervalul orar 20:45-23:00, a inregistrat o medie de rating de 6,1 si varf de 10,2% la ora 22:56, chiar si in conditiile concurentei cu meciul din semifinala CM, difuzat de TVR 1 de la ora 22:00.

TERORISM - Cetateanul yemenit, expulzat

Autoritatile romane l-au expulzat marti seara pe cetateanul yemenit Mohtar Hashedi, membru al organizatiei teroriste "Fratii Musulmani", care a fost arestat la Constanta. Potrivit Autoritatii pentru Straini din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, barbatul a fost imbarcat in cursa Tarom de pe ruta Bucuresti - Dubai - Saana. El a fost declarat persoana indezirabila la 1 iulie, printr-o ordonanta a Parchetului Curtii de Apel Bucuresti, avand interdictie sa intre in Romania pe o perioada de 15 ani. (Radu Crivat)

BUCURESTI - Licitatie noua la traseele maxi-taxi

Pentru licitatia de trasee maxi-taxi organizata de Primaria Capitalei, 15 societati au cumparat caietul de sarcini, iar la deschiderea ofertelor s-au prezentat ieri doar doua societati si sapte asocieri de firme. Acestea au depus oferte pentru 11 din cele 17 trasee valabile, insa nici una nu acopera periferia cartierelor Chitila, Bucurestii Noi, Baneasa, Drumul Taberei si Militari. Conform ofertelor depuse, microbuzele vor circula numai la periferia cartierelor Colentina, Pantelimon, Dristor, Berceni si Rahova, acoperind, doar zonele din sudul si estul Capitalei.

ATENTIE! / Vama Giurgiu - Ruse, inchisa

Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse Gara Fluviala se inchide, a decis ieri Guvernul. In plus, Tribunalul Giurgiu a declarat falimentara firma SC Ferry Boat Romanian-Bulgarien SRL, care si-a desfasurat activitatea pana acum doi ani in acest punct. Personalul Politiei de Frontiera va fi redistribuit in cadrul Inspectoratului Judetean. (Aniela Nine)

PERTURBARE - Cathedral Plaza incurca SRI

Constructia care se ridica in apropierea Catedralei Sfantul Iosif din Bucuresti ar putea afecta aparatura Serviciului Roman de Informatii, aflata intr-o cladire din apropiere, fapt care ar aduce atingere sigurantei nationale, a declarat ieri deputatul liberal Horia Uioreanu. Arhitectul-sef al Capitalei, Adrian Bold, a precizat ca nu mai era nevoie ca SRI sa isi dea din nou acordul, deoarece avizul este valabil pe intreaga durata a constructiei. (Radu Crivat)

CAZUL "JEAN MONET" - A treia judecare la o singura instanta

Dosarul lui Dragos Ciupercescu, cunoscut drept "grenadierul" de la liceul bucurestean "Jean Monet", va fi judecat pentru a treia oara la Curtea de Apel Bucuresti, din cauza incalcarii drepturilor inculpatului. Solicitarea a fost facuta ieri la Inalta Curte de Casatie si Justitie chiar de procurorul de sedinta, potrivit caruia la ultima rejudecare a dosarului magistratii au omis sa se pronunte asupra apelului depus de "grenadierul" Dragos Ciupercescu. (M. Pasa)
×
Subiecte în articol: observator bucuresti