Cei 80 de elevi medaliaţi în acest an la olimpiadele internaţionale au fost recompensaţi ieri de conducerea Ministerului Educaţiei.
Cei care au obţinut menţiune au primit 3.420 de lei, iar medaliaţii cu aur şi punctaj maxim au fost răsplătiţi cu 10.580 de lei. În 2009, elevii români au câştigat 85 de medalii (30 de aur, 35 de argint şi 20 de bronz) şi 10 menţiuni la olimpiadele internaţionale sau regionale de matematică, biologie, filosofie, geografie, chimie, fizică, informatică, limba română, limba maghiară, astronomie şi astrofizică. Ei au primit recompense în bani, ca şi şcolarii premiaţi la competiţiile regionale. Festivitatea de premiere s-a desfăşurat la Palatul Copiilor din Capitală.
Citește pe Antena3.ro