Ultimele opt cazuri de Ebola raportate în timpul epidemiei din Uganda nu au nicio legătură cunoscută cu pacienții actuali, a anunțat miercuri Organizația Mondială a Sănătății, sporind îngrijorările privind răspândirea bolii mortale.
Într-un briefing, șeful OMS a declarat că investigațiile inițiale ale Ministerului Sănătății din Uganda asupra cazurilor au arătat că acestea nu sunt contacte ale unor persoane despre care se știe că au Ebola.
„Rămânem îngrijorați pentru că ar putea exista mai multe lanțuri de transmitere și mai multe contacte decât știm în comunitățile afectate", a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
De la începutul epidemiei, luna trecută, au fost înregistrate 60 de cazuri confirmate și 20 de cazuri probabile, precum și 44 de decese, a precizat OMS.
Tulpina care se răspândește în Uganda este tulpina Sudan, iar vaccinurile și terapiile existente nu funcționează împotriva acesteia. Cu toate acestea, guvernul ugandez colaborează cu OMS pentru a pune la punct un test cu două vaccinuri aflate în stadii incipiente de dezvoltare.
De asemenea, experții din SUA au trimis în țara africană terapii experimentale pentru a ajuta la combaterea epidemiei
Președintele Ugandei, Yoweri Museveni, a declarat sâmbătă că guvernul a pus în aplicare măsuri de izolare, inclusiv restricționarea circulației și închiderea locurilor de cult și de divertisment, în districtele aflate în epicentrul epidemiei.
(sursa: Mediafax)