Elevii români pot obţine diploma pentru Bacalaureatul Internaţional la liceele acreditate în acest sens. Elevii pot aplica apoi cu uşurinţă la una dintre universităţile de prestigiu din lume. Examenul se susţine la şase discipline de învăţământ.
Materiile la care se susţin examene pentru Bacalaureatul Internaţional sunt două limbi străine, o materie din aria umanistă (Economie, Geografie, Istorie sau Psihologie), una dintre ştiinţele exacte (Fizică, Chimie sau Biologie) şi Matematică obligatoriu. Elevii mai au o probă din aria curriculară a artelor sau o altă materie, la alegere, la care au dovedit abilităţi speciale.
CONSULTANŢĂ ÎN EDUCAŢIE. Prestigioase instituţii private din UK şi-au prezentat oferta educaţională pentru următorul an şcolar la 20 februarie, în cadrul primei ediţii a Leading Schools Open Day, care a avut loc la Bucureşti. Evenimentul a fost organizat de Leading School EIB, o companie germană de consultanţă în educaţie, cu peste 30 de ani de experienţă, prezentă acum şi în România. Compania colaborează cu peste 300 de şcoli din întreaga lume. Părinţii şi copiii nu mai sunt nevoiţi să mai bată drumurile Europei în căutarea celei mai bune şcoli, beneficiind de consiliere din partea specialiştilor Leading School EIB. Cei care-şi permit să-şi dea copiii la o şcoală din străinătate trebuie să ştie că şcolarizarea costă între 20.000 şi 25.000 de euro pe an. Pe lângă aceste costuri, părintele plăteşte o taxă de 250 de euro care reprezintă taxa administrativă de suport pentru pregătirea documentelor necesare la înscrierea la liceele alese. Costurile de evaluare şi îndrumare la unul dintre aceste licee sunt suportate de instituţia de învăţământ la care va fi în cele din urmă înscris copilul. La întrunirea de la 20 februarie, părinţii şi copiii au aflat care este profilul şcolii potrivit personalităţii şi aptitudinilor copilului, precum şi informaţii despre Bacalaureatul Internaţional. Printre liceele participante la Leading Schools Open Day s-au numărat Rossall School, Headmaster Dr Stephen Winkley (IB & A-Level), Dover College, Headmaster Stephen Jones (A-Level), Cats Cambridge, Dr Kevin Savage (University Prep. & A-Level), Kent College Pembury, Debbie Sainsbury A-Level Girls School), Windemere St. Anne's School.
Citește pe Antena3.ro