x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oprea explică de ce șase decese au fost raportate la o lună distanță

Oprea explică de ce șase decese au fost raportate la o lună distanță

01 Mai 2020   •   15:37
Oprea explică de ce șase decese au fost raportate la o lună distanță

 Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Ionel Oprea a explicat motivul pentru care șase decese de la Spitalul din Suceava au fost raportate de GCS abia la 1 mai, deși unele dintre ele au avut loc în 4 aprilie. El spune că persoana care înregistra persoanele moarte „s-a temut că se interpretează”.

 

„S-a dat dispoziție scris ca toate aceste lucruri să se remedieze și să fie raportate (înregistrarea persoanelor infectate și a deceselor - n.red.). Când am revenit și am verificat, o parte din ele nu fuseseră înregistrate în sistem. Doamna de acolo a zis că s-a temut ca să nu se interpreteze. Ce să se interpreteze, doamnă? Sunt decese și trebuiau să fie introduse. Disciplina în serviciu nu face parte din educația profesională a tuturor de acolo. (...) Spuneau așa, cu seninătate, că au considerat că nu e cazul sau „Da, le facem”. Dar de ce nu le-ați făcut? Cine și ce interes are să ascundă niște decese? Nu am fost în stare să le înțeleg determinarea sau cauzalitatea”, a spus generalul Ionel Oprea, într-o declarație pentru Digi 24.

El spune că a este„incredibil de dificil” și va fi „greu de stabilit pentru unele zile de stabilit ce s-a întâmplat”.

„Nici date despre personalul care era îmbolnăvit, 20 sau 21 câți erau, pe categorii, nu am găsit. Șeful nu numai că nu a fost în stare să ne prezinte o situație clară, dar nici nu a vrut, a refuzat și a plecat, și-a dat demisia. Nu a mai venit pe la serviciu. a trebuit să aducem de la Spitalul Militar Sibiu pe șeful de acolo și în 10 zile de abia am reușit să clarificăm cine, unde este, în ce situație se află. (...) Am mers la condica de decese la morgă și nu corespondea cu numărul datelor din sistem. Am constatat un număr de 10 sau 11 foi de observație care nu fuseseră operate. Era vorba despre urgențe care din UPU au urcat direct în Terapie Intensivă unde au decedat în mai puțin de o zi”, a adăugat sursa citată.

Generalul Ionel Oprea a preluat conducerea Spitalului din Suceava în urmă cu o lună. În cursul zilei de joi, el a predat management unei echipe civile, formată din neurochirurgul Alexandru Buzdugan și chirurgul Valeriu Gavrilovici.

În haosul de la Spitalul Judeţean de la Suceava, şase oameni au murit infectaţi cu noul coronavirus fără să apară în statisticile oficiale. Sunt oameni care au pierdut lupta cu virsul în cursul lunii aprilie şi care nu au fost raportaţi către DSP, aşa cum legea o cere.

(sursa: Mediafax)

×