x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oprescu da vesti proaste bucurestenilor: "Pretul energiei termice si al biletelor RATB ar putea creste"

Oprescu da vesti proaste bucurestenilor: "Pretul energiei termice si al biletelor RATB ar putea creste"

16 Apr 2013   •   20:33
Oprescu da vesti proaste bucurestenilor: "Pretul energiei termice si al biletelor RATB ar putea creste"

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, marti, ca tariful energiei termice din Bucuresti si cel al calatoriilor cu vehiculele RATB ar putea creste.

 
"Exista premisele cresterii preturilor la energia termica si biletele pentru transportul in comun, in urma liberalizarii preturilor la energia electrica si gazele naturale", a spus Sorin Oprescu.
 
Edilul a explicat ca, "intr-o prima etapa", municipalitatea a luat masurile necesare pentru ca acestea sa nu creasca, precizand insa ca, daca tarifele la curent electric si gaze "vor creste aberant", pretul energiei termice si cel al calatoriilor cu transportul in comun de suprafata ar putea fi marite.
 
"Chiar daca acestea (preturile la energie electrica si la gaze naturale - n.r.) vor creste intr-o prima etapa, ne-am luat masurile, atat cat am putut sa le luam, pentru a putea proteja populatia de o eventuala crestere. Cel putin in prima etapa, suntem pregatiti, insa, daca aceste preturi vor creste aberant, si tarifele la energia termica si biletele RATB ar putea creste", a mai spus Oprescu.
 
Primarul general a mai precizat, referitor la tariful energiei termice din Capitala, ca municipalitatea este, deocamdata, in proces de "absorbtie" a ELCEN de catre RADET, iar modernizarea acestei regii va duce la optimizarea pretului.
 
In prezent, in Capitala, gigacaloria are un cost de productie de 328 de lei, aproape jumatate fiind subventie acoperita de municipalitate, astfel ca bucurestenii platesc doar 169,88 de lei.
 
O calatorie RATB costa 1,3 lei, iar un abonament lunar valabil pe toate liniile, 50 de lei.

×