x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Palatul lui Ceauşescu, reşedinţa ex-preşedinţilor

Palatul lui Ceauşescu, reşedinţa ex-preşedinţilor

02 Iul 2015   •   09:43
Palatul lui Ceauşescu, reşedinţa ex-preşedinţilor

O parte din palatul de pe Bulevardul Primăverii, în care a locuit Nicolae Ceaușescu, va fi pusă la dispoziție pentru foştii preşedinţi ai României care solicită o reşedinţă oficială după terminarea mandatului, a decis Guvernul.

Decizia a fost luată pentru a se evita situaţia creată când fostul preşedinte, Traian Băsescu, a solicitat o reşedinţă oficială, declarându-se apoi nemulţumit de condiţii. Palatul fusese scos la vânzare, însă nu s-a primit nicio ofertă pentru el.

×