Administraţia Prezidenţială a anunţat, vineri, după primirea preşedintelui Klaus Iohannis în audienţă de către Sanctitatea Sa, Papa Francisc, că Suveranul Pontif a acceptat cu plăcere invitaţia din partea şefului statului de a vizita România şi că data vizitei va fi stabilită pe canale diplomatice.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a fost primit în audienţă de către Sanctitatea Sa Papa Francisc, după care s-a întâlnit cu Eminenţa Sa Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat,potrivit ANTENA 3.
"În cursul acestor întâlniri deosebit de cordiale, care au avut loc în ziua aniversării a exact 25 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, au fost discutate relaţiile dintre România şi Sfântul Scaun. De ambele părţi a fost exprimată satisfacţia deosebită cu privire la caracterul excelent în care s-au dezvoltat aceste relaţii în ultimii 25 de ani.
S-a reafirmat, totodată, interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a dialogului şi a cooperării bilaterale, cu accent pe domenii precum promovarea libertăţii religioase, dialogul interreligios şi combaterea fundamentalismului. A avut loc, de asemenea, şi un schimb de opinii pe teme internaţionale de actualitate", se precizează în comunicat.