x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PARCUL IZVOR / Salvaţi spaţiile verzi!

PARCUL IZVOR / Salvaţi spaţiile verzi!

de Iulia Barbu    |    10 Mar 2009   •   00:00

ONG-urile de mediu vor organiza azi un miting pentru susţinerea Ordonanţei 114/2007 în Parcul Izvor.



Mult-discutata ordonanţă, care completează legea mediului prin interzicerea schimbării destinaţiei spaţiilor verzi, indiferent de statutul acesteia, trebuia să primească un "răspuns" de la Camera Deputaţilor (C.D.) încă de la începutul lui 2008. Discutarea prevederilor acestei ordonanţe a fost amânată de nenumărate ori de Comisia de amenajare a teritoriului, ba chiar luna trecută reprezentantul Ministerului Mediului (M.M.) a propus respingerea acesteia. S-a stabilit atunci ca Lucia Varga, fost secretar de stat în M.M., să întocmească un raport pentru întâlnirea de azi, care să conţină poziţiile tuturor organizaţiilor şi institutelor interesate de OUG 114. Mitingul este organizat de EcoAssist, Kogayon, Eco-Civica, Sighişoara Durabilă, Tera Mileniul III, Salvaţi Delta, ALMA-RO, Komunitas, Salvaţi Bucureştiul, Miliţia Spirituală şi Asociaţia Bucureşti.

×
Subiecte în articol: observator