x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul propune lege pentru starea de alertă. Orban cere dezbatere în regim de urgență în Parlament

Guvernul propune lege pentru starea de alertă. Orban cere dezbatere în regim de urgență în Parlament

11 Mai 2020   •   12:03
Guvernul propune lege pentru starea de alertă. Orban cere dezbatere în regim de urgență în Parlament
Sursa foto: Captură video

Guvernul discută, luni, un proiect de lege care să reglementeze starea de alertă. După adoptare, acesta va fi trimis la Parlament, iar premierul Ludovic Orban a anunțat că va cere dezbaterea lui în regim de urgență.

Premierul Ludovic Orban a anunțat, la începutul ședintele de Guvern de luni, că Executivul a elaborat un proiect de lege pentru starea de urgență.

„Suntem în situația în care Curtea Constituțională a lipsit autoritățile de pârghiile necesare pentru lupta împotriva acestui virus. Pe data de 15 se va încheia starea de urgență. Trebuie să avem garanția că vom avea la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a putea conitnua activitatea desfășurată în ultimele trei luni. Lupta împotriva epidemiei a început înaintea declarării stării de urgență. E clar că decizia Curții Constituționale limitează foarte mult marja de mișcare și, pentru a avea deplină legitimitate, am decis să elaborăm acest proiect de lege”, a spus Ludovic Orban.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că scopul proiectului este protejarea sănătății populației.

„Scopul acestei legi e protejarea sănătății cetățenilor. Proiectul de lege cuprinde o serie de măsuri, măsuri care sa organizeze efectuarea unor actrivități economice astfel încât sănătatea cetățenilor să fie protejată. Proiectul are o parte generală. E vorba de un proiect de lege care se adresează duratei de stare de alertă. E un proiect flexibil. Partea substanțiala a proiectului vizează măsurile sectoriale pe fiecare domeniu în parte. Sunt măsuri care se cunosc de către opinia publică, au fost publicate pe site-ul MAI. Proiectul, dacă va fi aprobat de Guvern, va merge către Parlament”, a psu ministrul Justiției.

Premierul Orban a anunțat că a solicitat dezbaterea în regim de urgență a proiectului în Parlament.

(sursa: Mediafax)

×