x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Paul Stănescu va exercita, în perioada 6 - 13 august, atribuţiile premierului privind conducerea operativă a Guvernului

Paul Stănescu va exercita, în perioada 6 - 13 august, atribuţiile premierului privind conducerea operativă a Guvernului

31 Iul 2018   •   21:38

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va exercita, în perioada 6 - 13 august, atribuţiile premierului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului.

O decizie în acest sens a fost emisă de premierul Viorica Dăncilă, fiind publicată marţi în Monitorul Oficial.

Decizia a fost emisă având în vedere că, în perioada respectivă, premierul se va afla în concediu, au declarat surse guvernamentale, pentru AGERPRES

×
Subiecte în articol: Paul Stanescu