x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PDL l-a retras pe Gabriel Oprea de la comisia SRI. A fost propus Ioan Bălan

PDL l-a retras pe Gabriel Oprea de la comisia SRI. A fost propus Ioan Bălan

11 Feb 2009   •   00:00

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat, astăzi, în plenul reunit, după pauza de consultări, că are o corecţie de făcut în ceea ce priveşte nominalizarea lui Gabriel Oprea în comisia SRI, ea precizând că acesta a fost restras, iar noua propunere a PDL este Ioan Bălan.



Grupurile parlamentare ale PDL i-au retras nominalizarea lui Gabriel Oprea în comisia SRI, ca urmare a nemulţumirii parlamentarilor PSD, care au solicitat o pauză de consultări, în urma anunţului făcut de preşedintele Camerei, Roberta Anastase, privind nominalizarea lui Oprea în această comisie, din partea democrat-liberalilor. Deputatul PSD Aura Vasile a solicitat în plenul reunit o pauză de consultări de 15 minute, în numele grupurilor parlamentare PSD, argumentând că nu s-a respectat regulamentul de funcţionare al celor două Camere. Social-democraţii au fost nemulţumiţi de faptul că un deputat independent, Gabriel Oprea, a fost nominalizat de PDL ca membru în comisia SRI, în condiţiile în care cutuma parlamentară spune că din aceste comisii nu pot face parte decât membri ai unor partide. Sursele menţionate au precizat că pentru a-şi desfăşura activitatea în calitatea de membru al PDL, Gabriel Oprea ar fi trebuit să anunţe acest lucru în cadrul unei şedinţe de plen a Camerei Deputaţilor. În condiţiile în care nu a făcut acest lucru, social-democraţii consideră că Gabriel Oprea este în continuare un deputat independent.
Sursele menţionate au mai arătat că a fost încălcat şi regulamentul şedinţelor comune care prevede că algoritmul în ceea ce priveşte componenţa comisiilor comune ale celor două camere este stabilit de grupurile parlamentare, în componenţa comisiilor intrând parlamentari înregimentaţi politic şi în niciun caz parlamentari independenţi, aşa cum este Gabriel Oprea.
Mediafax

×
Subiecte în articol: romania oprea