Cazurile de violenţă între elevi se înmulţesc, iar autoritatea profesorilor pare să pălească pe zi ce trece. Cu o săptămână în urmă, pe 22 ianuarie, doi elevi bucureşteni au ajuns la spital, după ce au fost bătuţi de colegii lor.
Două eleve de clasa a IX-a de la Colegiul Tehnic Energetic din Bucureşti şi-au bătut o colegă pentru că a refuzat să fumeze. Fata agresată a ajuns la spital, necesitând internare. În aceeaşi zi, trei elevi de la Liceul Ion Barbu, din sectorul 5 al Capitalei, s-au luat la bătaie în afara şcolii, unul dintre ei ajungând la spital. Consiliul profesoral al Liceului Ioan Barbu a hotărât ca elevilor care şi-au agresat colegul în afara liceului să le fie scăzută nota la purtare cu trei puncte, urmând a fi mutaţi disciplinar la alte unităţi de învăţământ. Elevele care şi-au bătut colega la Colegiul Tehnic Energetic vor primi nota 3 la purtare. Pentru a putea promova clasa, cele două vor fi obligate ca în semestrul al II-lea să obţină la purtare cel puţin nota 9.
INTERVENŢIA MINISTRULUI. În urma incidentelor, Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a atenţionat chiar a doua zi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi celelalte inspectorate şcolare din ţară că au datoria să asigure disciplina şi siguranţa în şcoli. Ministrul le recomandă să dea dovadă de mai multă fermitate în aplicarea mijloacelor de prevenire şi combatere a cazurilor de violenţă în unităţile de învăţământ, întrucât aceste evenimente perturbă activitatea la nivelul şcolii şi pot avea consecinţe traumatizante pentru cei afectaţi.
Citește pe Antena3.ro