x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pedofil britanic, trimis în judecară de procurorii DIICOT

Pedofil britanic, trimis în judecară de procurorii DIICOT

25 Sep 2015   •   11:19
Pedofil britanic, trimis în judecară de procurorii DIICOT
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

La data de 18.09.2015, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului SCANLAN TIMOTHY RUSSELL, cetăţean englez, în vârstă de 70 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de  pornografie infantilă şi a unui număr de trei infracţiuni de act sexual cu un minor.     Prin actul de sesizare s-a reţinut că în perioada 2013 - 2015, inculpatul SCANLAN TIMOTHY RUSSELL, în cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat,  a întreţinut raporturi şi acte sexuale cu trei minore, având vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, în schimbul unor sume de bani.

    Totodată, s-a reţinut că în mod repetat, în cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a fotografiat minorele în ipostaze sexuale explicite, producând, deţinând şi stocând astfel materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau a altor mijloace de stocare a datelor informatice.

    în perioada de referinţă, inculpatul SCANLAN TIMOTHY RUSSELL a stocat în mai multe calculatoare, laptop-uri, memory-stick-uri şi hard-disk-uri, peste 96.000 de fişiere tip imagine şi peste 1.000 fişiere tip video reprezentând fotografii şi filme cu persoane minore aflate în ipostaze sexuale explicite.
Dosarul a fost  înaintat spre competentă soluţionare  Tribunalului Bihor.

    Facem precizarea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art.66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie

×