x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vot pentru legea pensiilor speciale, luni seara

Vot pentru legea pensiilor speciale, luni seara

de Redacția Jurnalul    |    11 Oct 2023   •   20:30
Vot pentru legea pensiilor speciale, luni seara

Deputații vor vota luni, de la ora 17.00, legea pensiilor speciale. Raportul comisiilor de specialitate trebuie să fie fata până luni, la ora 14.00. Modificările adoptate miercuri la Senat la legea pensiilor speciale se vor aplica peste 39 de ani, afirmă președintele USR, Cătălin Drulă.

Membrii Biroului permanent al Camerei Deputaților au decis ca raportul comisiilor (Constituționalitate, Buget și Muncă) pentru proiectul referitor la pensiile speciale să fie gata luni, ora 14.00.

Proiectul va intra la vot final în plen tot luni, ora 17.00.

Senatul a adoptat, marţi, în urma reexaminării, legea pensiilor speciale, prin punerea acesteia în acord cu decizia CCR.

Modificările adoptate miercuri la Senat la legea pensiilor speciale se vor aplica peste 39 de ani, afirmă președintele USR, Cătălin Drulă.

„12 miliarde de lei anual ne costă pensiile speciale. Asta, în timp ce Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă vor să mărească taxele. Ca să aibă ei în continuare bani de pensii speciale. Ce au făcut astăzi, prin votul de la Senat, ne arată că PSD și PNL nu s-au gândit nicio clipă la eliminarea pensiilor speciale. Contează doar privilegiile lor și atât. Au decis că magistrații se vor pensiona la 60 de ani, dar nu mai devreme de 2062. Adică peste 39 de ani”, scrie pe Facebook Cătălin Drulă.

El apreciază că „mai așteptăm o generație până încep să schimbe și ei ceva la pensiile speciale”.

„Au mai decis că nu se elimină nicio pensie specială. 200.000 au fost în plată, 200.000 rămân. Asta este marea în stil PSD-PNL. Mai întâi și-au angajat răspunderea pe creșterea taxelor, acum au decis să nu taie nicio pensie specială. Un guvern mafiot”, încheie Drulă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: pensii speciale deputati