x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Persoanele care nu respectă carantina riscă închisoare de până la doi ani

Persoanele care nu respectă carantina riscă închisoare de până la doi ani

02 Mar 2020   •   11:21
Persoanele care nu respectă carantina riscă închisoare de până la doi ani

Persoanele care nu respectă măsurile privind carantina vor fi amendate sau pot face închisoarea până la doi ani, transmite Antena 3.

- Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

- Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

×
Subiecte în articol: carantina coronavirus