Peste jumătate (56,3%) dintre românii care fumează au declarat că şi-au propus să renunţe la acest obicei în anul următor, arată rezultatele unui studiu paneuropean prezentat vineri de Societatea Română de Pneumologie, informează agerpres.ro.
Cea mai mare parte a fumătorilor care au răspuns la chestionar au declarat că fumează săptămânal între 70 şi 140 de ţigări (10-20 de ţigări pe zi), cifre valabile şi în cazul a 32,4% dintre românii care fumează în mod constant.
"Campania Comisiei Europene, 'Ex-fumătorii sunt de neoprit', sub umbrela căreia s-a desfăşurat acest studiu, comută mesajul principal de la pericolele generate de fumat la avantajele abandonării fumatului. Aceste cifre arată realităţile vieţii de fumător, dar şi o direcţie ascendentă în ceea ce priveşte intenţia de a renunţa', a declarat vineri la o conferinţă de presă prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.
Studiul arată că 80% dintre români consideră voinţa elementul principal care i-ar ajuta să renunţe la fumat, în timp ce 43% au spus că motivarea poate avea o contribuţie decisivă în acest proces.
"În ceea ce priveşte procesul de renunţare la fumat, este foarte important să cunoaştem atât factorii intrinseci, cât şi cei extrinseci care facilitează renunţarea. Este interesant faptul că o parte foarte mare dintre respondenţi consideră că secretul renunţării stă în ei înşişi. Motivaţia are un rol foarte important, iar identificarea ei reprezintă cheia succesului unui episod de sevraj nicotinic", a punctat dr. Ioana Munteanu, preşedintele Secţiunii de Tabacologie a Societăţii Române de Pneumologie.
Aproximativ 28% dintre fumătorii români întâmpină dificultăţi în a rezista impulsului de a fuma atunci când savurează ceai sau cafea. 27% consideră dificilă socializarea cu alţi fumători dacă vor să renunţe, iar 22% sunt cel mai tentaţi de 'ţigara de dimineaţă'.
Întrebaţi cum s-ar simţi dacă ar reuşi să nu mai fumeze, 42% dintre români au declarat că ar fi mândri. Tot 42% dintre respondenţi consideră că s-ar simţi mai sănătoşi şi ar fi mai atenţi la starea lor de sănătate.
Peste jumătate dintre cei 1.011 români intervievaţi sunt de părere că fumatul influenţează negativ desfăşurarea anumitor activităţi. Peste 20% dintre respondenţi consideră că fumatul afectează performanţele sportive, iar jumătate evită călătoriile cu avionul din cauza acestui obicei.
Campania Comisiei Europene 'Ex-fumătorii sunt de neoprit' militează pentru renunţarea la fumat prin promovarea realizărilor ex-fumătorilor din Europa. Graţie acestei iniţiative, cetăţenii europeni beneficiază de ajutor gratuit în procesul renunţării la fumat prin iCoach, un instrument digital gratuit bazat pe cercetări ştiinţifice extinse şi pe experienţa clinică a psihologilor şi a experţilor în comunicare.
De la lansarea proiectului, în iunie 2011, 380.819 de cetăţeni europeni s-au înscris pe iCoach, dintre care 22.325 români.
În prezent, România se clasează pe poziţia a patra în UE în ceea ce priveşte numărul înregistrărilor pe iCoach la nivel naţional. Peste 40% din utilizatorii europeni ai iCoach declară că au renunţat la fumat după trei luni de utilizare a platformei.
Un procent de 28% dintre europeni sunt fumători, iar fumatul continuă să fie cea mai mare cauză de deces ce poate fi prevenită din Uniunea Europeană.
Campania paneuropeană 'Ex-fumătorii sunt de neoprit' (2011-2013) are ca obiectiv încurajarea locuitorilor de pe continentul european să renunţe la fumat.
Abordarea campaniei mută accentul de pe riscurile fumatului pe efectele benefice ale renunţării la acest obicei, punând în lumină realizările ex-fumătorilor şi oferind sfaturi practice pentru a renunţa.
Această iniţiativă a Comisiei Europene se adresează în principal celor aproximativ 28 de milioane de fumători din UE cu vârste între 25 şi 34 de ani şi are la bază instrumentul consacrat iCoach, o platformă digitală inovatoare pentru sănătate.
Motorul campaniei 'Ex-fumătorii sunt de neoprit', iCoach, este o platformă digitală de consiliere pe probleme de sănătate ce ajută fumătorii să renunţe în ritmul lor, fie imediat, fie în viitorul apropiat.
Fumătorii din toate ţările Uniunii Europene au acces gratuit la iCoach în cele 23 de limbi oficiale şi analizează obiceiurile fiecărui fumător, oferind sfaturi zilnice, personalizate.
Campania include, de asemenea, evenimente naţionale pentru public şi presă, precum şi parteneriate naţionale şi internaţionale.