Mai multe personalitati din Romania s-au alaturat unui protest international care are ca scop incetarea discriminarii celei mai mari minoritatii religioase nonmusulmane din Iran – Bahá’í.
Prin intermediul unei petitii initiate de regizorul Radu Gabrea si semnata de o serie de personalitati, printre care Maia Morgenstern, Dan Pascariu, Radu Florescu, Emil Hurezeanu, Mihai Gadea, Lucian Mandruta, Melania Medeleanu, Andreea Berecleanu, Andrei Zaharescu, Valeriu Stoica, Monica Tatoiu, Miron Bogdan, Nicolae Hancu, Angelo Buldoaca, Gheorghe Burnei, semnatarii cer eliberarea celor sapte lideri Bahá’í detinuti ilegal timp de 30 de luni in Inchisoarea Evin din Teheran si judecati sub acuzatii masluite si condamnati, in august 2010, la 20 de ani de inchisoare.
Aceasta sentinta a fost initial redusa la 10 ani de catre Curtea de Apel din Iran, dar sase luni mai tarziu, cele doua femei si cinci barbati au fost informati verbal ca s-a revenit la sentinta initiala de 20 de ani. 'Noi, subsemnatii, nu intelegem de ce guvernul iranian persecuta minoritatea religioasa Bahá’í in Iran. Noi nu intelegem de ce au fost condamnati la 20 de ani de inchisoare, doar pe baza crezului lor religios, cei sapte fosti membri ai Yáránului – un grup neoficial, la nivel national, care asigura nevoile minime ale celor 300.000 de Bahá’í din Iran, dna Fariba Kamalabadi, dna Mahvash Sabet, dl Jamaloddin Khanjani, dl Afif Naimi, dl Saeid Rezaie, dl Behrouz Tavakkoli si dl Vahid Tizfahm, care sunt cu certitudine nevinovati de orice crima. Nu intelegem de ce aceste doua femei si cei cinci barbati sunt supusi unui aspru tratament, de ce statul iranian incita la ura impotriva Bahá’ílor din Iran, de ce permite incendierea sediilor de afaceri ale Bahá’ílor, precum si alte forme de teroare menite sa-i goneasca din satele si orasele in care locuiesc, si o sumedenie de alte abuzuri si violari ale drepturilor lor fundamentale', se arata in apelul initiat in Romania. Inca din mijlocul secolului al XIX-lea, de la inceputurile Religiei Baha’i, au fost omorati peste 20.000 de adepti, iar presiunile facute de guverne, mass-media si numeroase perso-nalitati, printre care si Regina Maria, in 1926, au ajutat sa nu fie distrusa comunitatea Baha’i in tara sa de origine. 'Facem apel la Guvernul iranian sa sisteze campania sistematica de executie a celei mai mari minoritati religioase a tarii, Bahá’íi, care nu cauta decat sa aiba drepturile asigurate de Declaratia Universala a Drepturilor Omului, inclusiv dreptul la viata, dreptul la libertatea si siguranta persoanei, dreptul la educatie si munca si dreptul de a-si declara si practica deschis religia, toate drepturile universale ale omului, pentru care Iranul si-a luat deseori angajamentul', se mai arata in apel.
Dr Wargha Enayati, membru Baha’i, si presedintele retelei de sanatate Regina Maria, ne-a declarat ca 'acest protest este un protest continuu, la care au aderat academicieni, politicieni, intelectuali din toata lumea, si vizeaza partea de educatie la care membrii Baha’i nu au acces. In Romania, cei care au declansat acest protest au fost oamenii de cultura. Desi vorbim despre un regim totalitar, efectele acestor apeluri, petitii se simt, iar lucrurile se mai linistesc in Iran'.