x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Femeia care a căzut în bazinul de azot de la Rafinăria Petromidia a murit

Femeia care a căzut în bazinul de azot de la Rafinăria Petromidia a murit

de Redacția Jurnalul    |    18 Mai 2023   •   18:28
Femeia care a căzut în bazinul de azot de la Rafinăria Petromidia a murit
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Femeia care a căzut în bazinul de azot de la Rafinăria Petromidia, internată în Spitalul Județean Constanța, a murit joi.

Rompetrol a informat, într-un comunicat, că starea de sănătate a angajatei, internată în Spitalul Județean Constanța, s-a agravat semnificativ joi: „în pofida eforturilor susținute depuse de personalul medical, evoluția afecțiunilor sale nu a fost compatibilă cu viața, potrivit medicilor care s-au ocupat de caz”.

„Compania își exprimă regretul profund pentru pierderea celor doi colegi răniți în incidentul de sâmbată, 13 mai 2023, în incinta rafinăriei Petromidia, în instalația de Polipropilenă (PP), secția de granulare. Suntem alături de familiile îndoliate, cu toată compasiunea, și vom continua să le acordăm sprijinul necesar. Dumnezeu să-i odihnească în pace! Rompetrol Rafinare este în contact permanent cu autoritățile competente care investighează incidentul, oferind tot suportul în vederea identificării cauzelor producerii acestuia. În contextul anchetelor demarate și pentru evitarea creării unui impact negativ suplimentar asupra familiilor celor doi colegi și asupra tuturor angajaților Grupului, dar și pentru respectarea normelor legale, compania solicită tuturor părților implicate să dea dovadă de răbdare și întelegere, astfel încât să fie asigurată o corectă derulare a investigațiilor și finalizarea acestora, într-un timp cât mai scurt. Rompetrol Rafinare a fost, este și va fi, în continuare, preocupată de adoptarea și supravegherea implementării tuturor normelor de securitate în muncă și a măsurilor de siguranță, astfel încât derularea activităților din cadrul rafinăriilor Petromidia și Vega să se desfășoare în condiții de siguranță”, a transmis Rompetrol într-un comunicat.

Două persoane au căzut, sâmbătă, într-un bazin, la Rafinăria Petromidia Năvodari. Unul dintre cei doi angajaţi, un bărbat, a murit la scurt timp, iar femeia fusese dusă la spital.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: petromidia femeie deces