Statul român va plăti Bechtel, în cursul săptămânii viitoare, suma de 37,2 milioane de euro convenită după rezilierea contractului încheiat cu compania americană în vederea construcţiei Autostrăzii Braşov - Cluj - Borş, au declarat surse oficiale citate de agerpres.ro.
Potrivit acestora, plata va fi făcută înainte de termenul limită, care era stabilit pentru 25 august 2013.
În ceea ce priveşte şantierul autostrăzii, acesta a fost preluat de CNADNR şi, în viitorul apropiat, urmează să fie demarate procedurile de concesionare pentru construcţia tronsoanelor rămase, respectiv Câmpia Turzii - Gilău şi Suplacu de Barcău - Borş.
"Aceste tronsoane se vor face în funcţie de alocările bugetare", au mai precizat sursele.
Construcţia tronsonului Braşov - Borş al Autostrăzii Transilvania a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 milioane de euro, încheiat cu compania Bechtel.
Lucrările au fost întrerupte la jumătatea lui 2005, atunci când s-a declanşat o acţiune de reanalizare a contractelor încheiate de guvernarea anterioară. Ulterior, lucrările au fost reluate. Compania a finalizat până în prezent 52 de kilometri de autostradă între Turda şi Câmpia Turzii din totalul de 415 cât prevedea contractul.
Termenul iniţial de finalizare a fost stabilit pentru anul 2011 şi prelungit cu un an din cauza întreruperilor lucrărilor în 2005. Între timp, Bechtel a renunţat la partea de autostradă între Târgu Mureş şi Braşov.
După 11 ani de la semnarea contractului, statul român are 52 de kilometri de autostradă în funcţiune şi 1,4 miliarde de euro deja plătite.
În data de 30 mai, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) a anunţat că a fost semnat acordul de tranzacţionare şi încetare cu privire la contractul de construire a Autostrăzii Braşov - Cluj - Borş (Autostrada Transilvania - n.r.) între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi compania americană Bechtel International. Prin semnarea Acordului, au fost stinse complet pretenţiile Bechtel International Inc pentru suma de 37,2 milioane de euro, TVA inclus.
În plus, DPIIS a anunţat, marţi, că a fost publicat pe site-ul său contractul încheiat de statul român cu compania Bechtel International Inc., dar şi acordul de încetare cu privire la contractul de construire a autostrăzii Braşov - Cluj - Borş
Potrivit sursei citate, au fost publicate pe pagina web a Departamentului - www.dpiis.ro -, documentele declasificate referitoare la contractul dintre statul român şi compania americană.
Ordinul privind declasificarea acestor documente a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 406 în data de 05.07.2013 şi a fost semnat de ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, şi secretarul General al Guvernului 2011, Ion Moraru.