Proiectul este în fruntea listei cu documente care urmează să fie dezbătute în ședința de Guvern.
„Proiect de hotărâre de Guvern privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie”, scrie pe ordinea de zi a ședinței.
Ministerul Finanțelor a publicat luni, pe site-ul instituției, proiectul de lege privind stabilirea tarifelor de primă maxime și a altor măsuri aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
„Tarifele de primă maxime prevăzute la alin. (1) se stabilesc la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023 și sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, se arată în proiect.
Comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, mai prevede proiectul.
Conform acestuia, depășirea nivelului tarifelor de primă maxime stabilite conform acestei hotărâri și practicarea comisioanelor de distribuție la un nivel mai mare decât cel prevăzut de către asigurătorii RCA constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei.
Potrivit notei de fundamentare, în ultima perioadă a fost înregistrată o evoluție ascendentă a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA.
„Majorarea acestora și practicarea unor tarife comparabile atât la încheierea contractelor RCA anuale, cât și a celor subanuale, precum și suprapunerea acestor practici cu politica majorității asigurătorilor de a nu oferi plata în rate la comercializarea contractelor RCA au apărut în contextul unei creșteri ample a prețurilor la energie și materii prime înregistrate la nivelul economiei naționale, ce se reflectă în costurile bunurilor de larg consum și a serviciilor care generează în final dificultăți financiare atât populației, cât și operatorilor economici care au obligația de a încheia asigurarea RCA pentru vehiculele aflate în proprietate”, se arată în document.
Potrivit acestuia, o soluție temporară pentru remedierea stării de fapt o poate constitui înghețarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate și practicate de către aceștia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referință de către ASF în luna martie 2023, astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieței de asigurări.
„Prin aplicarea acestei măsuri se elimină potențialul impact negativ al creșterii prețurilor inclusiv ca urmare a inflației și a luării în calcul a ultimului tarif de referință publicat de către A.S.F. în luna martie 2023”, se mai precizează în proiect.
Ședința de Guvern va avea loc miercuri, pe 29 martie.
(sursa: Mediafax)