x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Precizare - Haci Vural şi Demir Mustafa nu au nici o legătură cu PKK

Precizare - Haci Vural şi Demir Mustafa nu au nici o legătură cu PKK

de Jurnalul National Publicat la 22 Noi 2007 00:00 Modificat la 22 Noi 2007 00:00

In ediţia din 10 octombrie a Jurnalului Naţional a fost publicată o ştire in care se arăta că, susţinători ai PKK s-au intălnit in restaurantele din jurul Gării Constanţa cu ocazia sărbătorii de Ramadan.

Dintr-o regretabilă eroare, in context se mai arăta că Demir Mustafa şi Haci Vural ar fi lideri locali ai comunităţii kurde, susţinători ai organizaţiei teroriste PKK şi organizatori ai unei intălniri in luna de Ramadan, pentru susţinerea financiară a acesteia.

In fapt o astfel de intălnire nu a avut loc, iar persoanele sus-menţionate nu au nici un fel de legătură cu organizaţia teroristă PKK, acestea fiind persoane respectate in cadrul comunităţii turce din Constanţa.

×
Subiecte în articol: observator