x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premieră! DNA se implică în mafia pariurilor!

Premieră! DNA se implică în mafia pariurilor!

de Mihai Igirosanu    |    01 Apr 2015   •   01:50
Premieră! DNA se implică în mafia pariurilor!

Ambele ziare de sport, dar şi Jurnalul Naţional au sesizat de-alungul timpului numeroase meciuri dubioase în primele două ligi ale fotbalului românesc. În afara unor zvonuri neconcretizate şI ale logicelor reacţii de autoapărare din partea cluburilor implicate, organele abilitate ale statului au tăcut. Nicio reacţie promptă, deşi evidenţa impunea clar cercetări amănunţite, dacă nu chiar deschiderea unor anchete de amploare. Aşa cum, de exemplu, au făcut italienii, spaniolii sau polonezii. Dar tăcerea a durat până la finele săptămânii trecute, atunci când, într-o discreţie absolută, Direcţia Naţională Anticorupţie a remis o solicitare oficială pe adresa tuturor caselor de pariuri care activează pe teritoriul ţării. Prin documentul respectiv, DNA a cerut punerea la dispoziţie a tuturor datelor referitoare la câştigurile foarte mari realizate de pariori în luna martie a acestui an pe meciul din seria I a Ligii 2, Rapid CFR Suceava – ACS Berceni, încheiat cu scorul de 3-2, după ce oaspeţii conduceau la pauză cu 2-0.

DNA pune tunurile pe mafia pariurilor!

Procurorii anticorupţie au cerut caselor de pariuri datele tuturor câştigurilor înregistrate pe un meci disputat în luna martie, la Suceava

Detaliile confruntării dubioase dintre cele două echipe au fost demascate în premieră anul trecut, în presa din Suceava, însă nici după ce jurnaliştii au semnalat evidente lucruri necurate nimeni nu s-a sesizat. Ce a determinat intervenţia din aceste zile a  Direcţiei Naţionale Anticorupţie? Simplu.

Reveni de “senzaţie”. Pui 10 lei, câştigi peste 200!

În toamna anului 2014, pe data de 11 octombrie, partida din turul Seriei I a Ligii 2, între ACS Berceni şi Rapid CFR Suceava s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-2. La pauză, moldovenii conduceau cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Dragoş Sfrijan ('3). În repriza secundă, după un tipar cu care jucătorii de pariuri sunt deja obişnuiţi, şI numai în urma meciurilor din ligile româneşti, echipa gazdă şi-a revenit miraculos din pumn. Cei din Berceni au câştigat confruntarea cu 3-2 graţie reuşitelor semnate de Alexandru Marin ('72 şi '87) şi Răzvan Pădureţu ('82). Asta după ce în minutul 64 oaspeţii duceau scorul la 0-2, prin golul marcat de Marius Matei! Toate bune şI frumoase până când, pe data de 7 martie a acestui an cele două formaţii s-au întâlnit din nou, în retur, pe arena din Suceava. Întâmplarea sau poate lipsa unei strategii inteligente a condus la un scenariu similar, profitabil pentru eventualii pariori bine informaţi, dar care bătea evident la ochi şi nu putea scăpa vigilenţei organelor abilitate. De ce? Pentru că, de această data, Rapid CFR Suceava a câştigat confruntarea de pe teren propriu. Mai mult, scorul a fost acelaşi, 3-2, după ce prima repriză se încheiase cu rezultatul de 2-0 în favoarea formaţiei din Berceni. Răzvan Pivniceru ('24) şI Sergiu Scărlătescu ('28) marcaseră pentru echipa oaspete, însă gazdele au revenit spectaculos în repriza secundă, câştigând finalmente cu 3-2, prin golurile semnate de Alexandru Buziuc (68), Cătălin Golofca ('73) şi Sascha Marinkovici ('83-penalty). Conform unui material publicat la vremea respectivă de Prosport, într-un clip video postat pe YouTube se poate vedea clar cum şi câţiva suporteri ai moldovenilor sunt miraţi de cota pe care o avea la casele de pariuri pronosticul 2 pauză/ 1 final în momentul în care echipa lor înscrie al treilea gol! Pentru informarea corectă a cititorilor care nu sunt familiarizaţi cu acest joc de noroc, pariul de genul una dintre echipe conduce la pauză şi cealaltă câştigă meciul este printre cele mai bine plătite. Mai exact, cotele pentru acest pariu variază între 20 şi 25. Adică, un pariu de 10 lei pe acest pronostic poate aduce jucătorului un câştig de 200 sau 250 de lei!

Cum pot acţiona procurorii DNA

Conform informaţiilor pe care le deţinem până la acest moment, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au gândit la varianta solicitării documentelor respective de la casele de pariuri pentru a demara o anchetă amplă. Mai exact, aceştia vor lua la “puricat” toate câştigurile mari înregistrate pe cele două partide jucate de Suceava şI Berceni, iar apoi îi vor chema la audieri pe pariorii care au câştigat, în baza datelor pe care aceştia au fost obligaţi să şI le treacă pe bilete în momentul ridicării câştigurilor. În paralele, vor fi audiaţi oficialii şI jucătorii celor două cluburi, plus angajaţi ai diverselor case de pariuri care s-au ocupat direct de cotele meciurilor respective. Mafia pariurilor are ramificaţii în majoritatea zonelor globului, controlează multe competiţii, de o amploare mai mare sau mai mică şI nu doar din lumea fotbalului. În 2013, un procuror DNA, Horaţiu Baias a acordat un interviu pentru GSP, după ce participase, în Singapore, la un congres mondial împotriva mafiei pariurilor. “E un război în plină desfăşurare. În Asia de sud-est s-au repurtat succese considerabile din partea anchetatorilor, în Europa la fel. Sunt multe probleme şi în fotbalul est-european, vezi cazurile din Polonia, Turcia, Rusia, Grecia, Ungaria, iar faptul că România nu a apărut până acum pe aceste liste nu înseamnă că fenomenul nu există. E doar semnul că nu s-a întreprins nimic în acest domeniu, deocamdată”, declara acesta la vremea respectivă.

×