x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul Ludovic Orban anunță că sâmbătă va fi dată o nouă ordonanță militară

Premierul Ludovic Orban anunță că sâmbătă va fi dată o nouă ordonanță militară

04 Apr 2020   •   12:09
Premierul Ludovic Orban anunță că sâmbătă va fi dată o nouă ordonanță militară
Sursa foto: RaduBadoiu@GuvernulRomaniei

Ludovic Orban a spus, după întâlnirea care a avut loc la sediul MAI, cu ministrul de Interne, Marcel Vela, că sâmbătă va fi dată o nouă ordonanță militară, premierul afirmând că documentul este aproape finalizat.

Guvernul urmează să emită, sâmbătă, cea de-a șapte ordonanță militară, de la instituirea stării de urgență.

Premierul Ludovic Orban a spus că, în cadrul discuției pe care a purtat-o cu Marcel Vela, a evaluat situația și documentul este aproape finalizat.

Sursa citată a precizat că ordonanța militară va fi prezentată sâmbătă.

„Am evaluat situaţia, am pregătit elementele pentru o nouă ordonanţă militară, care va fi prezentată de echipa de la Ministerul de Interne în cursul zilei de astăzi (sâmbătă - n.red.). Am terminat evaluarea. E aproape în forma finală ordonanţa. Am evaluat lcurările în ţară şi capacitatea de carantinare”, a declarat acesta la ieşire din sediul MAI.

Premierul spune că a stabilit împreună cu Marcel Vela noi măsuri de pregătire a spitalelor care urmează să primească pacienţi infectaţi cu covid şi o serie de alte elemente importante, care vor fio anunţate în cursul zilei.

Mediafax

×
Subiecte în articol: ludovic orban ordonanța militara